Italdesign Parcour Concept, crossover sport oferit în două versiuni, coupe şi roadster. VIDEO

Autor: Iulian Dnistran 18 apr. 2013 Concepte auto

Surpriză totală la Salonul Auto Geneva 2013 din partea Lamborghini: după ce unicatul Veneno i-a lăsat pe toţi mască, a venit rândul studioului Italdesign (cumpărat de grupul Volkswagen) să surprindă printr-un concept cu mecanică Lamborghini: Parcour.

În primul rând, Italdesign Parcour nu e o evoluţie a SUV-ului Urus, ci un model de sine stătător, un adevărat crossover sportiv pregătit parcă pentru WRC sau Dakkar.

În al doilea rând, creatorii nu s-au limitat doar la o variantă coupe, ci propun şi un roadster, demonstrând versatilitatea lui Parcour şi, practic, forţând limitele domeniului crossover.

Motorul care propulsează cele două concepte Parcour este un V10 de 550 CP (provenit de pe Lamborghini Gallardo) şi e plasat central, în spatele celor doi pasageri, iar transmisia este automată, cu 7 trepte şi dublu-ambreiaj.

Performanţele anunţate sunt excelente: 0-100 km/h în doar 3,6 secunde şi o viteză maximă de 320 km/h. Deocamdată, nici o informaţie despre un eventual model de serie, dar nu ar fi de mirare ca, în câţiva ani, să vedem un crossover-sportiv Lamborghini frate al iminentului Porsche Macan.

Update video:


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide