IndyCar Delta Wing Concept la Chicago 2010

Autor: Oraan Mărculescu 11 feb. 2010 Concepte auto

Viitorul IndyCarNe
vom abţine de la paralele cu Batmobilul sau chiar cu ineditul
monopost de Formula 1 Tyrell, cu şase roţi. Delta Wing Concept este
propunerea pe care majoritatea celor implicaţi în cursele de
IndyCar sunt pregătiţi să o accepte, deoarece promite o schimbare
radicală a acestor curse.

Şasiul prezentat la Chicago 2010 este foarte
aerodinamic, având un cX de 0,24
, iar configuraţia
punţilor îi conferă o stabilitate foarte bună la viteze mari în
curbe. Fiind construit din materiale uşoare, masa monopostului
ajunge la doar 460 kg, viteza maximă teoretică pe care o poate
atinge fiind de 380 km/h. Şi asta în condiţiile propulsării de
către un motor turbo în doar 4 cilindri, cu o putere de 300 CP –
care cel mai probabil va fi alimentat cu etanol.

Bineînţeles, există încă multe întrebări privind
caracteristicile aerodinamice la viteze mici, în curbe sau în
depăşiri, însă, o dată cu demararea testelor pe circuit în august,
putem spune că se va da undă verde schimbării în IndyCar. Noul
monopost este programat pentru debutul oficial, ca platformă comună
pentru toate echipele, în anul 2012, deci mai sunt încă doi ani de
teste în care să se găsească răspuns la toate întrebările.


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide