Ok, care e legătura dintre Karl Marx şi această parodie după Ferrari FXX? Acum 150 de ani, Marx acuza societatea, în tratatul său „Critica Economiei Politice”, că a înlocuit relaţiile interumane cu nevoia de a deţine obiecte, acestea fiind doar forme fantasmagorice şi lipsite de conţinut.
Johannes Langender, un fel de artist austriac, având un studio în Linz, s-a gândit să readucă în memorie cuvintele lui Marx, apelând la o strategie neobişnuită: construirea unor vehicule cu o puternică rezonanţă în rândul pasionaţior de maşini, dar fără mijloacele de propulsie convenţionale – adică motorul şi transmisia sunt înlocuite cu un sistem foarte familiar… bicicliştilor.
Prima sa propunere s-a numit Ferdinand GT3 RS, fiind vorba despre o maşină acţionată printr-un sistem cu pedale şi care avea forma binecunoscutei sportive germane, numele 911 fiind deja legendar. Pentru a accentua ideea de „fantasmagorie”, vehiculul era învelit în staniol cu aspect de aur, astfel că efectul era total.
De această dată, a fost luat în colimator alt producător celebru: Ferrari. Ba mai mult, chiar şi denumirea noului vehicul face trimitere la numele producătorului italian, Fahrradi având la bază cuvântul german „Fahrrad”, care înseamnă chiar bicicletă. În schimb, „farfalla” înseamnă în italiană fluture, ceea ce se potriveşte cu formula de deschidere a uşilor, care pot fi deschise în timpul mersului, dar e şi o indicaţie asupra fragilităţii ansamblului, realizat din materiale foarte uşoare.
Interesant, faţă de modelul precedent, acest Fahrradi Farfalla FXX este chiar şi mai lent, vehiculul devenind un adevărat „rival” pentru pietoni. Să nu credeţi cumva că e doar un show-car: „maşina” poate circula regulamentar pe străzile din Austria, la fel ca orice alt vehicul cu pedale, iar noaptea Fahrradi Farfalla FXX este ajutat de un modern sistem de iluminare compus din 200 de LED-uri.
Fahrradi Farfalla FXX a fost expus în premieră mondială la Muzeul de Artă LENTOS din Linz, după care a făcut subiectul unei pseudo-reclame, o parodie la reclama lui Mercedes-Benz SLS AMG:
Fahrradi Farfala FXX – supercarul cu… pedale de pe tare.ro