DM Blade e primul supercar construit cu o imprimantă 3D (VIDEO)

Publicat: 25 06. 2015, 15:55

This browser does not support the video element.

DM Blade este numele primului supercar printat la o imprimantă 3D. Cel puţin asta spun cei de la Divergent Microfactories, care vor să revoluţioneze felul în care sunt construite supermaşinile viitorului.

Nu e prima dată când auzim de o maşină făcută la o imprimantă 3D, însă – spre deosebire de Local Motors Strati, care e maşinuţă electrică de oraş – aici e vorba despre un supercar. Mai exact, DM Blade cântăreşte în jur de 630 kg şi are un motor care dezvoltă 700 CP şi funcţionează cu benzină sau gaz natural comprimat.

Ca să ajungă la o greutate atât de mică, cei de la Divergent Microfactories au gândit un şasiu care foloseşte o combinaţie de aluminiu şi fibră de carbon, dar nu e orice fel de şasiu, ci unul care poate fi demontat ca să încapă într-o geantă de voiaj de dimensiuni medii. Mai exact, structura e compusă din câteva legături din aluminiu imprimat 3D, denumite „Nodes” (noduri), iar între ele se montează tije din fibră de carbon extrem de rezistentă. După ce e gata asamblarea, operaţiune care durează în jur de 30 de minute, se montează celelalte componente – motorul, transmisia şi caroseria.

Ideea pe care merge startupul american este că oricine ar putea să îşi construiască o maşină puternică folosind această tehnică inventată de ei, fără a avea nevoie de un cont inepuizabil în bancă. Şi are sens ce spun ei, însă noi avem unele rezerve în ceea ce priveşte rigiditatea conexiunilor făcute între elementele din aluminiu şi cele din fibră de carbon.

VIDEO:

Via Engadget