Conceptul Ferrari Xezri, acum şi în ediţie Competizione
Cu Samir Sadikhov am făcut cunoştinţă săptămâna trecută, când v-am prezentat conceptul Cadillac C-Ville realizat de designerul auto din Azerbaijan. Acum lăsăm însă modelele americane deoparte, pentru a trece la supercaruri europene ceva mai exotice.
În 2011, talentatul designer şi-a închipuit un concept Ferrari intitulat Xezri, datorită căruia Samir a primit o serie de premii pentru felul în care a îmbinat stilul nemuritor Ferrari cu elemente de eleganţă, dinamism şi ultra-sportivitate.
Motivat de succesul avut, designerul a trecut la treabă şi a creat o ediţie de curse Xezri Competizione, bazată pe conceptul iniţial. Aceasta aduce modificări la nivelul caroseriei, prin pragurile laterale proeminente, eleronul şi spoilerul faţă ce fac parte din kitul aero. Iar la cum arată cele două modele, ne este greu să mai putem adăuga orice alte comentarii.
Ca să vă convingeţi de ce spunem, vă invităm să accesaţi galeria FOTO de mai sus, unde veţi regăsi ambele versiuni ale conceptului. CALIFICATIVE PENTRU DESIGN?