concept vw iroc paris 2006

Autor: Andrei Nan 15 feb. 2007 Concepte auto

VW nu se lasă şi continuă marşul susţinut prin orice segment sau nişă de piaţă pe care nu este prezent încă. Prin conceptul IROC, nemţii tatonează încă o dată segmentul coupe-urilor abordabile.

Dacă nu ar fi fost verde, IROC ar fi fost un banal concept de hatchback în trei uşi. Aşa, însă, a atras reflectoarele salonului parizian, punând din nou sigla VW în centrul atenţiei.

Rădăcinile conceptului verzuliu le găsim cu 32 de ani mai devreme, când aproximativ aceeaşi culoare îmbrăca noua sportivă a poporului, Scirocco. Iar acum nu mai este nevoie să apelaţi la bunicii rebusişti, deoarece e clar care este provenienţa numelui IROC. Chiar dacă IROC este mai puţin decât Scirocco în ce priveşte numărul literelor, în realitate vorbim despre o situaţie cu totul inversată. În sensul că IROC nu are nici o legătură cu trecutul, ci doar cu OZN-urile viitorului.

Pentru un VW, este foarte agresiv, dar acest efect nu este valabil din orice unghi ai privi maşina. Cel mai mult iese în evidenţă partea frontală, puternic individualizată şi cu o grilă enormă. Măcar din punctul ăsta de vedere Honda Civic este clar surclasată. În rest, însă, IROC se prezintă cam prea cuminte faţă de referinţa japoneză în materie de „fast & furious”. Capota şi linia laterală au un design foarte curat, cu muchii rotunjite, unduitoare, care amintesc de coupe-cabrioletul Eos. Jantele de 19”, pragurile exagerate şi linia îngustă a geamurilor contribuie foarte mult la impresia de viteză – impresie accentuată şi de înălţimea de doar 1,4 m. Spatele mizează pe elementele orizontale pentru a crea dinamism, dar aripile evazate sau eleronul de pe luneta îngustă nu au acelaşi efect vizual ca partea frontală.

Totuşi, este de apreciat că, faţă de Golf GTI sau chiar Golf R32, IROC se încadrează mult mai bine în categoria „hot hatch” – pentru că de coupe nu poate fi vorba, Audi TT fiind prinţul grupului VW în acest segment.

Dar… mai există un impediment: Opel Astra GTC, cu un look mult mai dinamic decât al conceptului VW. Puţină istorie: Scirocco a fost la vremea lui un fel de coupe-hatch 2+2, care nu prea avea rival în Europa. Urmaşul său, Corrado, în ciuda unui pachet tehnic competitiv, a trebuit să se recunoască învins la vânzări de Opel Calibra, cel mai aerodinamic coupe pentru perioada respectivă. Poate de aceea VW nici nu a vrut să lege IROC de Corrado…

Una peste alta, fanii VW se vor bucura din nou că VW le dedică un model sportiv. Dar nu foarte sportiv, cel puţin pentru început. Sub capota conceptului a fost montat un 2.0 TFSI de 210 CP, mai puţin decât cei 240 CP ai lui Astra GTC OPC, dar în zona proaspătului Civic Type-R (totuşi, japonezii şi-au anunţat deja intenţia de a creşte substanţial puterea cât mai repede). Am putea spune că este ok ca motorizare de bază – nu şi dacă IROC va concura în domeniul sportivelor accesibile, la fel ca Scirocco, caz în care propulsorul de 1,4 litri şi 140 CP devine o alternativă viabilă.

Până se lămuresc oficialii ce şi cum cu motorizările, designerii ne gratulează cu un interior extrem de primitor. În primul rând, acoperişul din sticlă minimizează efectul de carlingă înghesuită, dat de linia laterală exterioară. Pe urmă, în contrast cu verdele ţipător al caroseriei, aproape orice cadran sau led este o sursă interesantă de albastru-neon, care dă bine pe gri-ul omniprezent, cu tuşe de aluminiu. Astfel, simplitatea interioară capătă substanţă, fără să ne lovim de aglomerarea vizuală, ca în cockpitul lui Civic. Un alt element distinctiv este forma trapezoidală a calandrului, pe care o regăsim peste tot în habitaclu. De mare efect sunt şi scaunele aproape extrem de sportive sau consola centrală, inedită.

Apariţia lui IROC a fost salutată cu entuziasm de aproape toată lumea. Este un concept care merită laude, mai ales prin prisma strategiei VW de a schimba radical imaginea mărcii. Cu toate acestea, vor rămâne de analizat problemele privind concurenţa internă, pentru că un Audi TT mai ieftin sau un eventual Seat Leon în două uşi devin oferte mai tentante pentru amatorii de sportivitate. Rămâne clar că, pentru a avea succes, varianta de serie IROC va trebui să păstreze cât mai mult din elementele de design ale conceptului verzuliu.


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide