Pe principiul „nu ştii de unde sare iepurele”, iată că un
designer foarte puţin cunoscut, brazilianul
Eduardo Oliveira, vine cu o propunere mai mult
decât interesantă pentru urmaşul cunoscutului
Volkswagen Beetle.
În primul rând, Beetle-ul imaginat de Eduardo încearcă să revină
la rădăcini, urmărind cât mai fidel liniile modelului original VW
Kafer de acum 30 de ani, care a fost construit în Mexic până în
2003 şi a depăşit numărul de 21 de milioane de exemplare
produse!
Partea frontală propune aceeaşi imagine a capotei
puternic curbate a modelului original, flancată de două
faruri mari şi rotunde, care acum sunt integrate în blocuri optice
mai complexe, care includ şi semnalizatoarele. Nu lipsesc bosajele
proeminente ale roţilor, iar jantele au un design retro.
Hayonul este mare, incluzând şi luneta, ceea ce îi va oferi
maşinii un caracter practic mai bun, fără ca asta să însemne
denaturarea liniilor – este păstrată ideea stopurilor de mari
dimensiuni şi a aripilor foarte evazate şi bombate în spate.
Principala modificare faţă de actualul VW Beetle este faptul că
Fusca este oferit şi în versiune de caroserie cu 4
portiere, uşile deschizându-se în sens contrar, ca la
Rolls Royce, neavând montant central.
Interiorul pune accentul pe simplitate, indicatoarele de bord
fiind dominate de un vitezometru circular de mari dimensiuni,
plasat în spatele volanului. Surprinde plăcut ideea gurilor de
aerisire, care par independente de planşa de bord.
Sistemele de propulsie ale maşinii, fie că vorbim de motoare cu
ardere internă sau motoare electrice, ar trebui să fie
plasate în consola din spate, sub planşeul portbagajului.
Modelul de bază ar trebui să fie un propulsor de 1,0 litri, din
raţiuni de buget cât mai redus, însă Eduardo a gândit şi o versiune
Bettle GTi, cu motor turbo de 1,6 litri.
Nu lipseşte şi o versiune în stil crossover, botezată Crossfox
şi fiind garnisită cu plastice speciale în partea inferioară a
caroseriei, în stil offroad.