Citroen C4 Cactus AIRFLOW ne arată latura eficientă a crossover-ului francez

Autor: Tudor Rus 19 sept. 2014 Concepte auto

Salonul Auto de la Paris 2014 va găzdui lansarea unei versiuni mai aerodinamice a crossover-ului C4 Cactus, denumită sugestiv C4 Cactus AIRFLOW. Mai exact, C4 Cactus AIRFLOW 2L este cu 20% mai aerodinamic decât un model C4 Cactus standard, spun francezii.

Această îmbunătăţire a fost obţinută cu ajutorul unor soluţii de design pe care francezii le-au aplicat caroseriei. Spoilerul faţă a primit trei prize de aer capabile să regleze automat fluxul de aer în funcţie de viteza de deplasare, oglinzile laterale au fost înlocuite cu o pereche de camere video iar în partea din spate deflectoarele suplimentare au grijă ca fluxul de aer „să curgă” cât mai lin şi eficient peste suprafaţa caroseriei.

Pe lângă modificările vizibile, există şi schimbări ascunse ochiului, însă la fel de importante, pentru că prototipul este cu 100 de kg mai uşor faţă de modelul de serie. Francezii spun că C4 Cactus AIRFLOW utilizează panouri de caroserie fabricate din metale cu densitate mică (aluminiu) şi materiale compozite, în timp ce anvelopele sunt dezvoltate special pentru a favoriza o rezistenţă scăzută la rulare.

Filosofia sub care a fost creat C4 Cactus AIRFLOW face uz de tehnologia Air Hybrid – acelaşi sistem hibrid de propulsie cu aer comprimat de care face uz conceptul Peugeot 208 Hybrid Air 2L – pentru un consum mediu teoretic de 2 l/100 km.


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide