Chevrolet Trailblazer Concept pentru Dubai Motorshow
Pentru europeni, numele Chevrolet Trailblazer nu prea înseamnă nimic, dar la americani este unul dintre cele mai populare SUV-uri. Poate părea curios, dar noua generaţie este prefigurată de conceptul Chevrolet Trailblazer nu peste ocean, ci în Orientul Mijlociu, la Dubai Motor Show.
La fel ca în cazul altor concepte recente, cum ar fi pick-up-ul Colorado sau sedanul low-cost Cobalt, noul Trailblazer va arăta în proporţie de 90% ca şi conceptul de faţă, ceea ce este un lucru bun. Şi asta deoarece Trailblazer beneficiază în mod clar de ADN-ul noilor maşini Chevrolet.
Partea frontală este masivă şi aminteşte clar de Orlando, de exemplu, farurile având o formă simplă, dar arătând high-tech. Forma generală este modernă, dar şi familiară, designul inspirând în acelaşi timp şi suficient de mult dinamism – de remarcat geamurile laterale din spate, continuate cu luneta graţie montanţilor ascunşi sub sticlă.
Interiorul arată foarte sobru, având comenzi judicios plasate şi promite multe spaţii de depozitare. Deocamdată nu ştim dacă Trailblazer oferă 7 locuri, dar ştim că se bazează tehnic pe pick-up-ul Colorado. În curând mai multe detalii despre noul model, când sperăm să aflăm dacă va ajunge şi în Europa.