Bogdan Alecu a fost prezent la lansarea oficială a noului BMW Seria 5 Gran Turismo Concept, în Germania, în cadrul unei conferinţe de presă speciale:
Reinventarea sedanului BMW
Oferă mai mult spaţiu pentru pasageri decât un X5, are spatele unui X5, seamănă din faţă cu un Seria 7 şi împrumută sistemul de deschidere a portbagajului de la Skoda Superb – sistem care, desigur, a fost perfecţionat de bavarezi.
Prima dată când vezi conceptul BMW Seria 5 Gran Turismo pe viu îţi ia câteva secunde să te decizi dacă îţi place sau nu. Mai mult ca sigur va fi la fel de controversat ca X6, dar, cel mai probabil, va înregistra vânzări mai mari.
Interiorul este finisat impecabil, în proporţie de 99% fiind aproape de versiunea de serie – ca şi exteriorul. Recunoaştem în el foarte multe elemente preluate de la Seria 7. În plus, maşina avea scaunele acoperite de o husă, în condiţiile în care acelaşi exemplar va fi prezentat la Salonul de la Geneva 2009, iar oficialii BMW doresc ca maşina să arate impecabil.
Când iei loc în spate, nu ai cum să nu observi spaţiul oferit. Pentru picioare, la nivelul umerilor, la nivelul capului. În plus, la fel ca la orice coupe, în spate nu pot lua loc decât două persoane. Şi, ca într-o limuzină de lux, scaunele spate se pot regla individual.
Potrivit oficialilor BMW, maşina va fi lansată pe piaţa europeană la finele acestui an şi, teoretic, nu se va canibaliza cu BMW Seria 5, care se consideră că va atrage un public mai sobru. În plus, în 1-2 ani va fi prezentată şi o versiune hibrid.
04.03.2009 (15:25): UPDATE FOTO LIVE GENEVA 2009
PRIMELE POZE LIVE CU NOUL BMW 5 SERIES GRAND TURISMO CONCEPT surprinse de Promotor.ro în direct din standul BMW la Geneva 2009!
Vezi imaginile în galeria multimedia
18.02.2009:
UPDATE FOTO: Iată schiţele de la care s-a ajuns la versiunea finală
15.02. 2009:
UPDATE 18:45: VEZI IMPRESIILE PROMOTOR ÎN DIRECT DIN GERMANIA!
Noul BMW Seria 5 Gran Turismo Concept se doreşte o propunere inedită, bazată pe BMW Seria 5, transpunând stilul şi experienţa în conducere specifice unui coupe Grand Tourism într-o caroserie spaţioasă, cu patru uşi şi o modularitate interioară de excepţie.
După cum declară oficialii, Gran Turismo Concept îmbină prestigiul unui sedan BMW, aspectul unui crossover modern şi spiricul clasic al unui Grand Tourism. După părerea noastră, BMW le răspunde principalilor concurenţi Audi şi Mercedes într-o formulă inedită, modelul de serie derivat din acest concept urmând a concura, într-o manieră total diferită, cu clasicul Audi Allroad şi spaţiosul Mercedes Clasa R.
Succesul lui BMW X6 a contribuit din plin la ideea de acoperiş puternic curbat în partea din spate – de fapt, acest concept pare un BMW X6 mai aplatizat… Însă are două particularităţi importante: portierele nu au rame, iar hayonul are un concept regăsit şi pe Skoda Superb, putându-se deschide în două modalităţi.
Interiorul este luxos, în acelaşi stil ca BMW Seria 5, conceptul plusând cu o modularitate foarte bună pentru bancheta spate culisabilă şi cu un acoperiş panoramic de efect. Portbagajul, în ciuda plafonului puternic aplatizat în spate, are o capacitate de încărcare foarte bună, care, prin rabatarea banchetei, ajunge la 1.650 litri, permiţând, totodată, o mare flexibilitate de aranjare a bagajelor voluminoase.
De fapt, oficialii BMW declară că Seria 5 Gran Turismo Concept va atrage publicul unor segment precum sedanurile, SUV-urile şi monovolumele, aceştia regăsind în noua maşină o combinaţie pe care restul segmentelor nu o pot oferi.
VEZI IMPRESIILE PROMOTOR ÎN DIRECT DIN GERMANIA!