BMW intră în jocul propulsiei plug-in hybrid cu nu mai puţin de 680 CP

Publicat: 28 11. 2014, 14:05

BMW Seria 3, cel mai vândut model al mărcii bavareze, va putea fi echipat în curând cu un sistem de propulsie plug-in hybrid care combină un motor pe benzină cu un motor electric.

Deocamdată, modelul ce urmează să fie pus în vânzare se află în stadiul de prototip, însă informaţiile tehnice au fost deja publicate. Mai exact, vorbim despre o putere maximă combinată de aproximativ 245 CP şi un cuplu maxim combinat de aproximativ 400 Nm.

Cel mai probabil, tehnologia plug-in hybrid va veni odată cu facelift-ul aplicat Seriei 3

Toată puterea merge către roţile din spate, iar şoferul va avea la dispoziţie o cutie de viteze automată cu opt trepte Steptronic, la fel ca oricare alt BMW cu transmisie automată, de altfel.

Potrivit BMW, bateriile viitorului Seria 3 plug-in hybrid vor putea fi încărcate chiar şi de la o priză casnică. Totodată, pentru primii 100 km rulaţi după ce bateriile au fost încărcate la maximum, consumul mediu e de 2 l/100 km, iar emisiile de dioxid de carbon sunt de 50 g/km.

În apropierea selectorului de viteze se va afla butonul eDrive, care porneşte modul de rulare 100% electric

Partea interesantă este că maşina poate rula în modul 100% electric până la viteze de 120 km, în vreme ce autonomia în acest mod nu e chiar impresionantă: 35 km.

Pe lângă sistemul plug-in hybrid pentru Seria 3 sedan, BMW mai lucrează la un sistem hibrid numit Power eDrive, care promite o putere maximă de 680 CP şi care va ajunge în maşinile de serie ale producătorului bavarez în viitorul ceva mai îndepărtat

Prototipul sistemului Power eDrive a fost prezentat pe un Seria 5 GT

Nemţii spun că vor pune accentul pe partea electrică şi că bateriile folosite vor fi de două ori mai încăpătoare decât cele de acum. Practic, două treimi din putere sunt furnizate de motorul electric, iar o treime vine de la un motor cu ardere internă care foloseşte tehnologia TwinPower Turbo.

Astfel, cei de la BMW speră să poată oferi o autonomie de până la 100 km în modul electric, în vreme ce motorul termic va juca rolul unui generator de curent pentru baterii sau, în anumite cazuri, va pune în mişcare roţile din faţă.