Mintea din spatele conceptului îi aparţine designerului David Obendorfer, iar studiul său de design a fost deja preluat de site-uri ca designboom.com şi f30post.com. David spune că a pornit de la platforma de Seria 6, însă designul adoptă un stil modern, în ciuda numeroaselor influenţe din trecut şi aduce un omagiu celui care a desenat modelul BMW E9, Giovanni Michelotti.
Nu lipsesc farurile specifice cu LEDuri şi forma subtilă de rechin, în vreme ce la interior artistul a optat pentru o atmosferă minimalistă, dar nu neapărat vintage. O spune display-ul TFT amplasat pe consola centrală, care permite conectarea la YouTube şi Facebook.
Pentru că nu ne putem hotărî asupra unui verdict final, o sa vă cerem părerea în legătură cu felul în care arată conceptul BMW CS Vintage. Aşadar, ia examenul sau pică?