Audi TT Clubsport Quattro este un studiu bazat pe modelul de serie TT. Imaginea plată este dată şi de structura circulară, care joacă rol de rigidizare a caroseriei.
Partea frontală este dominată de deja tradiţionala grilă a radiatorului, de formă trapezoidală. Cele două prize de aer generoase contribuie din plin la imaginea agresivă a proiectului. Tehnologia LED, folosită pentru blocurile optice, întăreşte sportivitatea şi aduce o tuşă de SF la imaginea de ansamblu.
Pentru propulsia bestiei a fost necesar un transplant de cord de la Audi S3. Motorul TFSI de 2 litri dezvoltă, pentru modelul de serie, o putere de 265 CP. Graţie unor modificări la galeriile de admise, motorul a fost dopat cu încă 35 de cai, puterea totală fiind de 300 CP. Pentru a-i ţine în frâu, maşina a fost dotată cu binecunoscuta tracţiune integrală quattro.