Conceptul de propulsie hibridă
plug-in, propus de germani pe micul Audi A1 e-tron, vine cu o
noutate: motorul cu ardere internă nu este nici un TSI,
nici un TDI, ci unul de tip Wankel, pe care doar Mazda
RX-8 l-a mai propus în perioada modernă – totuşi, NSU, firma din
care a derivat ulterior Audi, a utilizat un motor de tip Wankel
încă din 1964, deci vorbim şi de o legătură istorică.
Pe lângă avantajul că este foarte compact (are
o capacitate de doar 254 cmc), ocupând puţin spaţiu în partea din
spate a maşinii, motorul Wankel este folosit strict ca
generator pentru bateriile litiu-ion, neavând rol de
propulsie al roţilor. Bateriile furnizează energia unui
motor electric, acesta fiind capabil de 102 CP şi un cuplu
foarte bun, de 240 Nm, transmis la roţile faţă.
Repartiţia masei în cazul micului A1
e-tron este bună, bateriile fiind plasate într-un modul în
formă de T, sub planşeul maşinii, înaintea suspensiei din spate,
iar motorul electric împreună cu restul accesoriilor se găseşte sub
capota din faţă. Iar sigla Audi ascunde priza pentru alimentarea
bateriilor.
Un ciclu de
încărcare a bateriilor permite o autonomie maximă de 50 km
în regim strict electric, după care motorul Wankel
intră în funcţiune, micul A1 e-tron fiind capabil să mai parcurgă
încă 200 km (valoare limitată, în primul rând, de rezervorul de
numai 12 litri). Deci autonomia totală a maşinii ajunge la
un maxim de 250 km, în condiţiile unui consum de numai 1,9
litri/100 km, respectiv emisii CO2 de 45 g/km.
Un alt avantaj al maşinii este masa de 1.192 kg, destul de redusă
pentru o maşină dotată cu baterii.
La nivelul performanţelor, Audi A1
e-tron se laudă cu un demaraj bun, de 10,2 secunde pentru 0-100
km/h, iar viteza maximă este limitată la doar 130 km/h,
din raţiuni de evitare a suprasolicitării sistemului electric, deci
de prelungire a vieţii bateriilor. Lucru la care mai contribuie şi
un sistem special de management termal, bateriile, motorul electric
şi accesoriile fiind păstrate la temperaturi optime.
Modelul de serie Audi A1 e-tron va
apărea după 2012, fiind precedat de un supercar derivat
din Audi R8 e-tron, concept
inaugurat la Frankfurt 2009.
În mod interesant, germanii şi-au botezat
conceptul de la Geneva 2010 şi cu titulatura MCV. Nu vă gândiţi
la Dacia Logan MCV, ci la… BMW – se ştie că
bavarezii pregătesc o maşină de oraş total electrică, sub acelaşi
apelativ Mega City Vehicle. Faţă de aceştia, însă, A1 e-tron va fi
o maşină mai mare, deci vom asista la o concurenţă interesantă.