Alfa Romeo Montreal revine

Publicat: 15 03. 2010, 16:00

Davide Varenna e numele studentului care a
decis să readucă la viaţă modelul Alfa Romeo ce nu a fost
comercializat niciodată în oraşul curuia îi poartă numele.
Originalul Alfa Romeo Montreal a fost desenat de Marcello
Gandini, omul care şi-a pus semnătura pe adevărate legende precum
Lamborghini Miura, Countach şi Diablo, Lancia Stratos şi Citroen
BX.

Lansat drept concept în 1967 şi intrat în producţia de serie în
1970, Alfa Romeo Montreal a venit cu un motor V8 de 2,6
litri ce dezvolta 200 CP
, puterea fiind transmisă roţilor
din spate de o cutie de viteze cu 5 trepte. Până în 1977 s-au
vândut 4000 de exemplare, succesul comercial fiind redus.

Cu toate acestea, designul modelului italian atrage şi azi. Ca
dovadă avem şi schiţele ataşate ale tânărului student de 20 de ani,
care a încercat să creeze o versiune modernă a modelului italian.
Cât de mult a reuşit, voi decideţi.