VIDEO: Atenţie mare pe timp de ceaţă. Accident evitat la limită
România este sub valuri de ceaţă în ultimele zile, iar situaţia va continua, după cât se pare, în multe judeţe. În aceste condiţii, este absolut necesar să nu uiţi câteva reguli foarte simple:
1. Aprinde luminile de ceaţă imediat ce vezi că te apropii de o zonă cu ceaţă (dar stinge-le imediat ce ai trecut de zona periculoasă, nu vrei să-i orbeşti pe ceilalţi, nu?).
2. Redu viteza pentru a avea suficientă vizibilitate – în general, păstrează o viteză mică, pentru a putea anticipa obstacolele. Asta nu înseamnă să te opreşti pe marginea drumului, OK?!
3. Fii cu mare băgare de seamă faţă de maşinile care vin de pe contrasens. Nu ezita să-i educi pe cei care merg cu luminile stinse, atrage-le atenţia să-şi aprindă farurile şi (dacă au) proiectoarele de ceaţă. Poate singura dată când flash-urile pe şosele au rostul lor (unii nu-şi dau seama că nu şi-au aprins farurile sau proiectoarele).
4. Nu te apuca să depăşeşti pe ceaţă. Chiar dacă iniţial ai vizibilitate bună, treptat poţi intra într-un nor gros şi să nu mai vezi nimic când vrei să te repliezi în siguranţă.
5. Dacă nu eşti de acord cu punctele 3 şi 4 de mai sus, iată ce se întâmplă când un camionagiu ignoră toate normele de bun simţ şi siguranţă de pe şosea. Nu e de la noi, e din Rusia, dar parcă am văzut aşa ceva şi la noi pe şosele…