Spectaculos: accidentul lui Pedro Piquet, fiul lui Nelson Piquet. Pilotul a scăpat cu viaţă. VIDEO
Pedro Piquet are 17 ani şi concurează în cupa GT3 Porsche din Brazilia, acolo unde se află pe locul 13 după şase etape, reuşind până acum să urce de două ori pe podium. Dar, în tradiţia familiei, nu putea să nu aibă şi un accident spectaculos. Cu care, trebuie să recunoaştem, îşi bate atât tatăl, celebrul pilot de Formula 1, cât şi fratele, nu atât de celebrul pilot tot de Formula 1 (dar campion la Formula E).
Ne e greu să numărăm de câte ori s-a învârtit în aer maşina lui Pedro, dar am zice că de cel puţin 13 ori. Voi ce număr daţi? Din fericire, pilotul a scăpat cu doar câteva vânătăi, aşa că-l vom putea vedea şi în alte curse de-a lungul anilor. Doar face parte din marea familie Piquet!
Iată ce ştia să facă în materie de accidente tatăl lui, triplu campion la Formula 1 în anii 1981, 1983 şi 1987:
În timp ce Nelson Piquet Jr. e mai cunoscut pentru cel mai scandalos crash din istoria Formulei 1, o ieşire în decor ordonată de echipă, care avea să-i înmâneze titlul coechipierului său Fernando Alonso.
Comparate cu „reuşita” celui mai mic Piquet, trebuie să recunoaştem că accidentele familiei nu sunt, totuşi, nici pe departe la fel de spectaculoase…