Primul accident cu noul Chevrolet Corvette Stingray 2013
Incidentul a avut loc pe o şosea din Arizona, SUA, unde cel mai nou model Corvette se afla în momentul acela, conform unui oficial GM, în timpul testelor de rutină. În urma unei evaluări mai amănunţite a maşinii, cei de la faţa locului au constatat că accidentul s-a produs din cauza uneia dintre anvelope care, într-o curbă mai strânsă, a luat „contact” cu bordura de pe marginea drumului. Se pare că acest lucru, dar şi viteza, l-au făcut pe şofer să piardă controlul maşinii, lovind astfel puternic parapetul din stânga şi apoi zidul din piatră de pe partea opusă.