În cât timp face de la 0-la-accident o motocicletă electrică de drag? Destul de repede [VIDEO]

Autor: Andrei Ştirbu 25 ian. 2015 Accidente
În cât timp face de la 0-la-accident o motocicletă electrică de drag? Destul de repede [VIDEO]

Uneori soarta este ironică într-un mod cât se poate de dur. De exemplu, în clipul de mai jos, creatorul lui KillaCycle este cât pe ce să fie încrustat într-o maşină după ce eşuează să facă un burnout. Cel puţin numele de botez al motocicletei destul de inspirat. Mda.

Cu toate că înţelegem dorinţa lui Bill Dubé (creatorul şi proprietarul lui KillaCycle) de a-şi face expunere la televiziune, tot ni se pare de o naivitate periculoasă gestul său. Căci să încaleci – echipat doar cu textile şi o şapcă – o motocicletă a cărei acceleraţie se măsoară în 2,5 G, într-un spaţiu necontrolat, este mai mult naivitate decât curaj. Mai ales când tu eşti creatorul maşinăriei, deci ştii ce poate. 

Enfin, o lecţie învăţată pentru Bill, o informaţie nouă pentru noi (şi, sperăm noi, şi pentru tine): KillaCycle are 281 de kilograme, dezvoltă 354 de cai-putere şi face 0-96,5 km/h în 0,97 secunde, trecând linia primilor 400 de metri după 7,89 secunde de la start. Până în decembrie 2010 a deţinut titulatura de cea mai rapidă motocicletă electrică din lume.


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide