Formula E începe cu un accident spectaculos între Prost şi Heidfeld
Campionatul de Formula E a debutat la Beijing cu un accident spectaculos, fără urmări grave, din fericire, fapt care arată că şi maşinile „ecologice” pot fi cât se poate de interesante, atunci când este vorba de o competiţie. E adevărat, nu se aude practic nimic, însă Formula E este, aşa cum îi spune şi numele, „o viziune asupra viitorului” – un viitor în care motoarele pe combustie de carburant sunt înlocuite de motoare electrice, şi unde aerodinamica şi recuperarea energiei contează mult mai mult decât rafinamentele motorului însuşi.
Accidentul a avut loc înaintea unui viraj strâns, în momentul în care Nick Heidfeld încerca să îl depăşească pe Nicolas Prost, chiar în ultimul tur, în lupta lor pentru locul 1. Prost nu s-a asigurat cum trebuie în oglinda stângă şi a virat brusc în faţa lui Heidfeld care tocmai se angajase în depăşire, distrugându-i acestuia suspensia faţă şi trimiţându-l direct în parapeţii virajului, prost poziţionaţi, de altfel. Monopostul lui Heidfeld s-a răsucit în aer, dar din fericire Heidfeld nu a fost rănit grav atunci când maşina sa a aterizat pe asfalt. Lucas di Grassi a reuşit să treacă pe lângă cei doi şi să revendice, astfel, primul ePrix din istorie.
Formula E este un campionat care chiar merită privit, nu doar pentru a şti încă de pe acum ce ne aşteaptă în viitor, dar şi pentru că la volanul monoposturilor se află piloţi cu experienţă, destui dintre ei fiind foşti piloţi de Formula 1. Nick Heidfeld, Sebastien Buemi, Marco Andretti, Karun Chandhok, Vitantonio Liuzzi, Adrien Tambay, Ma Qing Hua, Lucas di Grassi şi Takuma Sato se numără printre piloţi, iar lor li s-a alăturat Marco Andretti, din IndyCar, şi Nicolas Prost, cu experienţă în 24h Le Mans, Formula 3000, Formula 3 şamd.
Dacă vreţi să vedeţi cum a fost prima cursă, accesaţi clipul video de mai jos (cât timp va fi activ pe YouTube):
Apropo, tot ce doreaţi să ştiţi despre Formula E, puteţi citi într-un articol detaliat pe Pro Sport.