Devansarea prin dreapta: legală, dar periculoasă pe autostradă. VIDEO
Controversa e veche de ani de zile şi persistă mai ales din cauza necunoaşterii prevederilor legale: pe scurt, dacă întâlneşti o maşină mai lentă decât tine care ocupă banda II, dar ai loc să o devansezi prin dreapta, ai voie sau nu să faci această manevră?
Legea română permite acest lucru. cel puţin în interpretarea dată de repetate ori de către Poliţia Rutieră. Dar cu trei amănunte demne de ţinut minte: unu, este ilegal să ocupi banda II (sau cea de lângă axul drumului, acolo unde sunt mai multe) atât timp cât nu eşti angajat în devansarea altor autovehicule mai lente de pe benzile din dreapta ta. Eşti obligat prin lege să te repliezi pe banda mai lentă imediat ce ai terminat de devansat aceste autovehicule, în condiţii de siguranţă. Deci nu, faptul că tu mergi cu viteza maximă admisă pe banda II deşi ai banda I liberă în dreapta nu este dreptul tău, ci făcând aşa încalci legea.
Doi, dacă vii mai tare din spate şi te gândeşti să devansezi prin dreapta, ia aminte că această manevră este periculoasă, în special pe autostrăzi. Mai ales dacă ai strălucita idee de a-l „educa” pe cel care se mişcă mai lent şi fără motiv pe banda I, punând frână după ce îl devansezi. Ar fi mai potrivit să ai răbdare, să semnalizezi maşinii mai lente intenţia de a o depăşi (prin acţionarea semnalizatorului, iar nu a fazei lungi) şi să nu îţi asumi riscuri inutile. Dar chiar dacă ţi le asumi, să nu te apuci de predat lecţii la peste 100 km/h.
A, şi trei, asigură-te atunci când schimbi direcţia de mers şi păstrează direcţia regulamentară pe autostradă – măcar două linii întrerupte, măcar două secunde între tine şi maşina din faţă. Altminteri…
Ce se întâmplă dacă toate cele trei elemente sunt ignorate simultan? Priviţi mai jos… Şi decideţi: dacă eraţi poliţist de Rutieră, ce penalizări dădeaţi şi cui?
O menţiune: şoferul camionului afirmă că se încadrase pentru a face stânga 2 mile pe o altă autostradă mai târziu, dorind să devanseze în acelaşi timp şi camionul din dreapta faţă. Vi se pare o distanţă potrivită (sunt peste 3 kilometri!) pentru o astfel de manevră?