Cum să faci praf un Aventador! VIDEO
Când ai sub tine o întreagă herghelie de cai, când conduci un Lamborghini Aventador prin oraş, ar trebui să te ridici la înălţimea tehnologică a maşinii, şi să conduci cu grijă. Nu ca şoferul de mai jos, despre care nici măcar n-avem cuvinte…
Nici nu vrem să ne gândim cât va costa reparaţia acestui superb exemplar, dar am vrea ca aceia care le accidentează în acest fel să fie condamnaţi ca în Arabia Saudită – zeci de lovituri cu biciul.
Aparent, avem o situaţie simplă: nu s-a respectat un semn de cedează trecerea. Totuşi, în viaţa reală, când intri de pe o alee pe o stradă îngustă, te asiguri cât poţi, în raport cu viteza normală de trafic de pe respectiva stradă. Aşa cum se întâmplă de multe ori şi în cazul motocicliştilor, deşi conform legii şoferul care nu cedează prioritatea este vinovat pentru că nu s-a asigurat suficient şi nu a respectat prioritatea de trecere, în realitate formele atipice (motociclete, supermaşini etc) sunt mai greu receptate de creier, iar viteza acestora e calculată mai greu. Iar o viteză excesivă reduce foarte mult timpii de reacţie ai celui care este, până la urmă, vinovat de accident.
Voi ce verdict aţi da? Cine credeţi că e vinovatul moral de accidentul în sine? Pentru că legea e lege pentru toţi, până la urmă…