Avem următoarea problemă: două maşini care merg pe banda II fără să aibă vreun motiv anume, deşi banda I este liberă ca pasărea cerului. Distanţa dintre maşini nu este suficient de mare pentru ca şoferul din maşina căruia se filmează să poată reacţiona în caz de urgenţă.
O altă maşină care, sătulă să stea după ei, îi devansează pe banda I, ajungând până în dreptul primei maşini. Şi, în fine, un dement care vine brusc pe contrasens, fără nicio noimă (probabil a fost implicată şi o cantitate de vodka, fiind vorba de Rusia). Cum prima maşină nu mai avea loc în dreapta, reacţia de evitare a şoferului este întârziată.
Care credeţi că e deznodământul? Vi-l spunem noi, ca să nu vă speriaţi prea tare când vedeţi clipul: impact frontal violent. Din fericire, toţi cei implicaţi au scăpat cu fracturi şi hematoame, probabil şi datorită faptului că era vorba de o Mazda şi de un Mitsubishi destul de noi, pasagerii purtând centurile de siguranţă.
Dar ai vrea să fii în locul celui care filmează? Nu? Atunci ţine distanţa faţă de cel din faţă! Nu ştii niciodată când vei avea nevoie de timp mărit de reacţie!