Ce se poate întâmpla dacă nu încetineşti la semnele de circulaţie cu „drum în lucru”. VIDEO

Publicat: 10 12. 2014, 10:00

Ce se întâmplă dacă ignori semnele de circulaţie care te anunţă că în faţa ta se execută lucrări în carosabil, şi că trebuie să încetineşti? Uneori nu se întâmplă nimic, fapt care le dă ghes multora să ţină pedala de acceleraţie apăsată chiar dacă observă semnele respective.

Alteori, însă, se întâmplă că denivelările din asfalt îţi destabilizează maşina, iar asta duce la un accident grav. Cei doi protagonişti din clipul de mai jos au scăpat foarte ieftin, dar priviţi cât de uşor zboară de pe drum un Volkswagen Polo atunci când proprietarul său îl aruncă cu peste 80 km/h într-o zonă aflată în lucru.

Cum şi românii, nu doar ruşii, ignoră cu desăvârşire semnele de circulaţie (asta şi pentru că de multe ori restricţiile de trafic sunt „uitate” pur şi simplu de autorităţi acolo unde nu mai este nevoie de ele), lecţia de mai jos ar trebui să fie învăţată de fiecare dintre noi. Aviz amatorilor!