Accident grav din cauza unui şofer nerăbdător. Tu cum efectuezi depăşirile? VIDEO
Din informaţiile pe care le avem cu privire la acest accident, se pare că şoferul a supravieţuit, totuşi, impactului. Asta ar însemna că a fost extrem de norocos, având în vedere riscul uriaş pe care şi l-a asumat efectuând o depăşire cu o maşină practic incapabilă să urce de la 70-80 km/h la o viteză potrivită pentru a face manevra în timp util.
Învăţăm ceva din acest accident?
1. Nu risca depăşiri la limita puterilor maşinii tale. Maşina din clipul de mai jos era pur şi simplu o rablă, dar şoferul a fost incapabil să accepte asta. Trebuie să ai timp destul pentru a efectua manevra dar şi pentru a reveni în siguranţă pe banda ta. E mai bine să pierzi câteva minute în spatele unui camion decât o viaţă întreagă. A, şi nu uita că o maşină încărcată trage mult mai greu decât una uşoară.
2. Pregăteşte din timp manevra de depăşire. Retrogradează cât trebuie pentru a beneficia de cuplul maxim la începutul manevrei de depăşire, nu spre mijlocul sau finalul ei. Nu te feri să turezi cât mai tare motorul pentru a atinge rapid şi puterea maximă. E mult mai bine să fii nevoit să urci o treaptă de viteză în timpul manevrei de depăşire, decât să retrogradezi pentru că ţi-ai dat seama că urci prea greu în ture şi eşti deja pe contrasens.
3. Dacă eşti cel care e depăşit şi vezi în oglinda retrovizoare că deşteptul care efectuează manevra nu va reuşi să o şi termine, dacă ai timp, frânează pentru a-l lăsa să treacă. Dacă e prea târziu, trage uşor (!) de volan spre dreapta pentru a-i face loc – în general, nu vei fi nevoit să ieşi de pe carosabil pentru a face această manevră. Ai putea salva nişte vieţi – dacă nu viaţa imbecilului angajat în depăşire, atunci măcar viaţa celorlaltor victime.
4. Dacă te apropii de o maşină care efectuează o depăşire, redu întotdeauna viteza, preventiv – aşa cum el a apreciat greşit viteza ta, şi tu s-ar putea să apreciezi greşit capacitatea sa de a termina la timp manevra.
În rest, ochii la drum, nu poţi şti niciodată când îţi iese un nefericit din ăsta în faţă.