Trafic restricționat pe DN7 – Valea Oltului, începând de marţi seară şi până în 6 mai
Potrivit prevederilor Ordinului M.T. – M.A.I. nr. 1249-132/2018, circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în ziua de 30 aprilie și perioada 1 – 6 mai 2024.
Restricțiile sunt impuse pe DN 7 Pitești (intersecția DN7 cu DN7C) – Râmnicu Vâlcea – Veștem (Intersecția DN7 cu DN1), pe ambele sensuri.
• marți (30 aprilie), între orele 18:00-22:00;
• miercuri (1 mai), între orele 06:00-22:00;
• joi (2 mai), între orele 06:00-22:00;
• vineri (3 mai), între orele 06:00-22:00;
• sâmbătă (4 mai), între orele 18:00-22:00;
• duminică (5 mai), între 06:00-22:00;
• luni (6 mai), între 06:00-22:00.
Care sunt amenzile?
Încălcarea restricțiilor constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 1000 – 2000 de lei, conform prevederilor O.G nr. 43/1997 Republicată privind regimul drumurilor, iar nerespectarea dispozițiilor polițiștilor rutieri se sancționează cu amendă cuprinsă între 660 – 825 de lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioade de 30 de zile conform prevederilor O.U.G. 195/2002 Republicată privind circulația pe drumurile publice.