Centrul INFOTRAFIC: Se circulă în condiții de ceață (28 octombrie)
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează în dimineața zilei de 28 octombrie 2022 că sunt semnalate condiții de ceață.
Acestea reduc vizibilitatea în trafic sub 200 de metri, iar pe alocuri sub 50 de metri, pe arterele rutiere din județele Alba, Arad, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu, Suceava, Timiș și Vaslui.
De asemenea, pe autostrada A2 București – Constanța se circulă în condiții de ceață, între kilometrii 144 și 212, precum și pe tot tronsonul autostrăzii A4 Ovidiu Agigea.
Totodată, acest fenomen meteo este prezent și pe autostrada A1 Sibiu-Deva, între kilometrii 369 și 412, precum și pe tronsonul autostrăzii A 10 Sebeș-Turda.
”Conduceți cu multă atenție în aceste condiții meteo-rutiere, reduceți semnificativ viteza în mers, folosiți luminile de ceață, măriți distanţa de siguranță între autovehicule și evitați manevrele riscante”, recomandă Poliția Română.