A2 București – Constanța: restricții temporare de trafic pentru efectuarea de lucrări

Autor: ProMotor 24 iul. 2024 InfoTrafic
A2 București – Constanța: restricții temporare de trafic pentru efectuarea de lucrări

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că până la data de 25 iulie, pe Autostrada A2 București – Constanța, se execută lucrări de reparații în zona mediană, ce impun oprirea circulației pe banda nr. 2 a ambelor sensuri, între kilometrii 12+100 metri – 14+100 metri, în zona localității Glina, județul Ilfov.

De asemenea, în perioada 24 – 26 iulie, în intervalul orar 23.00 – 04.00, se vor institui restricții de circulație pe Autostrada A2 București – Constanța, prin închiderea traficului între kilometrii 11+700 metri – 15+500 metri, pentru executarea lucrărilor de montare portaluri ce traversează artera rutieră.

În acest interval, circulația autovehiculelor se va desfășura  pe  rute  ocolitoare, respectiv:

– direcția București (Bd. Theodor Pallady) – Constanța: Bd. Theodor Pallady – A2, nod rutier kilometrul 12 – Centura București DNCB – DN 3, Fundulea – A2, Constanța;

– direcția Constanța – București: A2, nod rutier kilometrul 15 – DJ 301, Cernica – Centura București DNCB.

„Conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte semnificația semnalizărilor temporare!”, recomandă Poliția Română.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor



Comentarii
Inchide