Top 10 cele mai stresante situaţii din trafic şi cum le poţi face faţă
Te stresezi în trafic? Dacă da, află că asta îţi afectează sănătatea şi modul în care arăţi, dar te poate determina şi să iei decizii stupide, cu urmări chiar şi mai grave. Iată un top 10 al situaţiilor stresante în trafic, dar şi cu rezolvarea care te face să nu te stresezi degeaba.
10. Atunci când altcineva blochează o străduţă cu sens unic, cu manevre de parcare
Dacă te înfigi cu mâna în claxon şi scoţi spume la gură, nu vei reuşi decât să ridici tensiunea tuturor. Ba încă şi celălalt şofer se va bloca. Mai bine opreşti maşina şi aştepţi până termină. Dacă venea pe contrasens, îi faci semn discret că trebuie să dea cu spatele până îţi face loc. Chiar şi dacă este nesimţit, nu va avea de ales. Dimpotrivă, dacă îţi pierzi calmul, poate îl vei ambiţiona să insiste, iar astfel veţi pierde timp preţios amândoi.
9. Ai făcut pană de cauciuc, în drum spre vacanţă
Ai putea înjura de toţi sfinţii, ţi-ai putea blestema zilele şi ai putea face o neagră depresie că nu ajungi la mare sau la munte la ora stabilită. Sau, mai degrabă, ai putea lua asta ca pe o pauză într-o călătorie cu o destinaţie foarte plăcută, ţi-ai sufleca mânecile şi ai face un pic de fitness. Iar dacă doamna vieţii tale îţi şi arată cum se desfac prezoanele (căci tu ai uitat), atunci cu atât mai bine!
8. Mergi liniştit, când deodată îţi taie unul calea, ieşind de pe o alee
Manevra depăşire–pus în faţa nesimţitului–frânat-arătat semnul prieteniei nu este cea indicată, căci nu ştii cine e în maşina respectivă, şi nici câte huidume pot coborî din ea la următorul stop şi să-ţi facă maşina zob. În plus, te stresezi degeaba. Mai normal ar fi să-ţi păstrezi calmul, să dai un claxon scurt şi să-ţi vezi de treabă: dacă un prieten bun ţi-ar fi făcut asta, l-ai fi pus la punct aşa de agresiv? Păi vezi?
7. Mergi mai repede decât restul traficului, dar cineva îţi blochează banda a II-a
Flashurile repetate nu doar că nu rezolvă situaţia, ci o pot înrăutăţi – în plus, sunt şi ilegale, dacă e să ascultăm Poliţia Rutieră. Nervii făcuţi din cauza asta pot fi mulţi, iar manevra devansării prin dreapta te poate costa scump, mai ales dacă domnul doarme-pe-el din maşina din faţa ta chiar nu te-a văzut. Ca să nu te stresezi, ar fi bine să-ţi dai seama că tot ce pierzi sunt câteva secunde, sau cel mult minute. Dacă pui semnal ca să-i arăţi intenţiile tale, la un moment dat se va da, totuşi, pe banda I, aşa cum este obligat de lege. Nemţii pot avea răbdare, tu de ce nu ai?
6. Îţi găseşti ocupat locul de parcare plătit
Decât să-i ridici ştergătoarele, să-i spargi un ou pe parbriz sau să-i zgârii maşina cu cheia, ar fi mai bine să verifici dacă îi merge alarma, sau să îi laşi un bilet scris în geam, cu rugămintea să te sune atunci când eliberează locul de parcare. În fond, nu e aşa mare crimă dacă a parcat un timp pe locul închiriat de tine de la Primărie. Dacă totuşi omul e nesimţit şi trec multe ore – sau şi mai rău, zile – poţi apela cu încredere la Poliţia locală. Îl vor găsi pe proprietar şi îi vor da şi o amendă bună – în anumite oraşe şi cartiere, maşina se poate ridica şi cu platforma!
5. Ceaţă densă pe şosea, de o tai cu cuţitul
Mulţi se sperie, pun frână sau încetinesc foarte mult şi aprind şi faza lungă. Alţii, la polul opus, nu-şi aprind luminile de ceaţă şi chiar accelerează, să scape mai repede de ceaţă. Greşit în ambele cazuri. Dacă vrei să conduci cu un stres minim prin ceaţă, trebuie să-ţi aprinzi luminile de ceaţă şi să încetineşti cât să poţi opri la nevoie în cazul unui blocaj în faţă, dar nici să te mişti ca melcul. Dacă chiar nu mai vezi nimic, deplasează-te cu atenţie până când poţi găsi un loc sigur pentru a trage pe dreapta, cu luminile de ceaţă şi avariile aprinse. NU opri niciodată pe carosabil – valabil şi în caz de ploaie torenţială.
4. Cel din faţa ta abia se mişcă atunci când se face verde la semafor
Dacă te apuci să claxonezi îndelung, să vociferezi şi să spumegi împotriva adormitului, nu vei face decât să-ţi ridici tensiunea şi atât. Poţi da un claxon scurt, dacă omul chiar n-a văzut că s-a făcut verde, dar poate reuşeşti să ţi-l reprimi – vei vedea că lumea se mişcă deşi tu nu mai claxonezi. Ca prin minune, aşa. În plus, şi restul celor din jur îţi vor mulţumi – zgomotul unei maşini ambalate şi care claxonează nu le va mai deranja şi lor urechile.
3. Trebuie să ajungi la o întâlnire super-importantă, iar traficul e blocat
Ai putea să mergi ca un maniac, la risc sau la „rupere”, însă asta ar putea duce la un accident care să te ţină şi mai mult pe loc. De cele mai multe ori, te vei fi enervat degeaba, căci la destinaţie vei ajunge tot în ritmul traficului. În loc să te stresezi, mai bine te-ai gândi dacă nu cumva e mai bine să parchezi maşina şi să iei metroul sau să apuci pe o scurtătură pe străduţe, care să mai taie din timpii morţi de pe marile bulevarde.
2. Ai evitat la limită un accident, din vina altuia
Ai putea să îi sari la gât, să faci o criză de isterie sau să te iei chiar la bătaie, însă cel mai bine ar fi să-ţi vezi de ale tale, să verifici dacă e totul OK şi să îţi continui drumul fără a încerca cumva să-i dai respectivului o lecţie. Nu de alta, dar lecţiile date la nervi nu ajută pe nimeni, iar la final s-ar putea ca violenţa să se întoarcă împotriva ta.
1. Eşti implicat într-un accident fără urmări grave, dar ai maşina şifonată
Dacă nu e vina ta, ai putea să faci un mega-scandal pe tema dată, să vociferezi, sau chiar să devii violent. Mult mai bine ar fi să te asiguri că lumea e teafără, să-l asiguri pe celălalt şofer că totul se rezolvă şi să încerci să obţii cât mai repede constatarea amiabilă şi asigurarea celuilalt. Acuzele, certurile şi bătăile de pe stradă nu vor îndrepta tabla, ci s-ar putea să-ţi îndoaie ţie oasele.
Voi aveţi alte situaţii stresante din trafic pe care să le adăugaţi în acest top 10? Le aşteptăm!