03.04.2009: UPDATE FOTO
O nouă rundă de fotografii cu Hamann Imperator, de această dată şi cu interiorul princiar.
VEZI GALERIA FOTO CU HAMANN IMPERATOR
02.04.2009:
Cum se diferenţiază noul Hamann Imperator de alte maşini Bentley Continental GT modificate?
În primul rând, spoilerul frontal este total redesenat, având fante de aerisire mai mari şi două perechi de lumini de poziţie cu LED-uri. Aripile au fost lărgite, conferindu-i maşinii un plus de 70 mm la lăţimea totală, dar şi un aspect foarte agresiv din lateral, subliniat de noile praguri, cu mici fante integrate.
Impresia de masivitate este sporită de jantele noi "Anniversary Race Anodized", care măsoară nu mai puţin de 22" şi oferă un aspect sofisticat şi sportiv – mai ales prin contradicţia faţă de albul caroseriei. Pneurile faţă sunt de 265/35 R 22, iar în spate chiar de 305/30 R 22. Efectul de rachetă sol-sol este amplificat de amortizoarele sport, care coboară caroseria cu 30 mm în faţă, respectiv 20 mm în spate.
Pentru cei care consideră maşina prea exagerată aşa (dar atunci de ce ai mai vrea Hamann?!), există şi opţiunea unor jante de "numai" 21", denumite "Design Edition Race Anodized".
Spatele îi va face pe gentlemanii pasionaţi de Bentley să blameze tupeul celor de la Hamann, care au lăsat aspectul estetic deoparte în favoarea unuia care să exprime performanţă şi sălbăticie. Eleronul şi cele două evacuări ovale te pun în gardă că sub capotă lucrurile sunt schimbate – datorită unui nou management al motorului, Bentley Continental GT Speed primeşte un surplus de 40 CP şi 90 Nm, ajungând astfel la 640 CP. Viteza maximă creşte şi ea cu 5 km/h – puţin pe hârtie, dar mult pentru orgoliu.
Hamann nu se rezumă doar la atât, oferind şi o gamă largă de personalizare a interiorului, începând cu noul volan cu trei spiţe, desenat ergonomic şi beneficiind de piele şi fibră de carbon, până la un set complet de tapiţerie de piele şi ornamente interioare din materiale nobile.