Adela Popescu şi Mercedes A-Klasse

Autor: Constantin Ciobanu 10 aug. 2007 Fete si masini

Nu se prefigurau la orizont lacrimi de iubire sau alte controverse sentimentale din telenovele. Adela era o simplă tînără de 21 ani venită cu maşinuţa la mare să fie mîngîiată de soare şi de vînt. Dacă ar fi după mine, aş vorbi numai despre maşină, pentru că A Klasse îmi place mult. Se prea poate să fie maşină de fetiţe, dar nu prea cred în astfel de exclusivisme. Iar noul model este extrem de reuşit atît din punctul de vedere al designului, cît şi al performanţelor. Şi a scăpat de complexul numit elan.

Cît despre propulsorul de sub capotă, de 1.991 cmc, care dezvoltă 109 CP la 4.200 rpm şi 250 Nm de la 1.600 pînă la 2.600 rpm, pot spune că este perfect adaptat maşinii. Iar Adela a fost extrem de inspirată cînd a optat pentru transmisia automată cu 5 rapoarte. Nu este vorba de comoditate la volan, dar cînd automobilul îmbină perfect rolul de accesoriu cu lejeritatea în utilizare, cred că îşi justifică pe deplin existenţa.

Nu cred că Adela a profitat de viteza maximă a maşinii (187 km/h), dar poate fi liniştită, dacă ajunge pe Autobahn-ul din Germania nu se va face de ruşine. Nu ştiu dacă ambianţa elegantă şi confortul din A Klasse au avut vreo influenţă asupra Adelei, cert este că, pe parcursul sesiunii foto, a fost extrem de liniştită şi de binedispusă. Acum nu prea aş “învinui” echipa ProMotor pentru dispoziţia vedetei, deşi avem şi noi meritele noastre.

În pauzele sesiunii foto, am observat că Adela căuta din priviri buburuza ei neagră, pentru că oamenii din echipă tot schimbau poziţia maşinii sub pretextul că pregătesc cadrul. Cum repera Mercedes-ul, se ducea repejor spre el. Iniţial am fost puţin invidios pe faptul că putea exista cineva care să aibă o relaţie atît de strînsă cu automobilul său. La un moment dat am descoperit secretul acestui ataşament: aerul condiţionat din maşină era mai mult decît binevenit după căldura toridă de pe plajă.

Şi pentru că am fost unul dintre cei care au participat la mutarea maşinuţei, pot spune că sistemele electronice au fost de mare ajutor, altfel ar fi trebuit probabil să împingem Mercedes-ul împotmolit în nisip. Pînă la finalul sesiunii foto, am descoperit că există şi vedete care nu vin la pachet cu “mofturi” şi cu maşini de sute de mii de euro.

Iar despre Adela Popescu pot spune că a făcut o alegere bună: A Klasse este o maşină elegantă, care poate fi considerată şi un accesoriu ce completează o garderobă de vedetă, dar în acelaşi timp ştie să se achite de sarcinile pentru care a fost creată.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide