Noul
concept Cadillac XTS Platinum, prezentat în premieră mondială
la Salonul Auto Detroit
2010, se doreşte un fel de birou personal avangardist,
îmbinând luxul şi cele mai noi tehnologii în materie de
conectivitate in-car.
Limbajul stilistic este unul sobru, dar modern,
continuând stilul angular al modelului de succes
Cadillac CTS într-o partitură
elegantă. Individualitatea lui XTS Platinum este dată mai
mult de supradimensionarea grilei cromate, unde sigla Cadillac
tronează majestuos.
Blocurile optice, atât în faţă, cât şi în spate, rămân pe
verticală, dând impresia că maşina este mult mai lată şi
voluminoasă decât în realitate – un efect al stilului
specific mărcii Cadillac, denumit „Art & Science”.
Deşi vorbim de vârful de gamă Cadillac, maşina de serie urmând a
apărea în serie în 2012, XTS este o limuzină plasată ca imagine
între BMW Seria 5 şi Seria 7, de exemplu, GM renunţând la ideile
opulente.
Totuşi,
termenul „opulenţă” este regăsit în interiorul high-tech,
care degajă un aer reuşit de lux şi confort, fiind garnisit cu
piele şi lemn. Designul general este simplu şi sobru, însă
nu duce lipsă de tehnologii de ultimă oră, cum ar fi displayurile
cu tehnologie OLED (Organic Light-Emitting Diode).
Designerii au minimizat numărul de butoane şi comenzi, iar,
atunci când maşina nu are motorul pornit, display-urile pe fond
negru sunt închise – astfel s-a obţinut un aspect foarte
sobru al interiorului, denumit „dead front”, ceea ce îi
conferă o morgă aparte maşinii, amintind de limuzinele Cadillac de
odinioară.
La nivelul propulsiei, Cadillac XTS Platinum beneficiază
de un sistem hibrid plug-in (PHEV – plug-in hybrid
electric propulsion), bateriile motorului electric putând fi
încărcate şi de la o priză externă. Motorul termic asociat este un
V6 cu injecţie directă, care produce 350 CP şi 400 Nm.
Suspensia
este de tipul MRC (Magnetic Ride Control), fiind împrumutată de la
Corvette – utilizează amortizoare controlate prin
tehnologia magneto-reologică, răspunzând foarte rapid condiţiilor
de rulare. Nu lipseşte sistemul de tracţiune integrală, care
lucrează în combinaţie cu sofisticatul sistem de control al
tracţiunii şi stabilităţii, StabiliTrak.
În concluzie, Cadillac XTS Platinum Concept nu rupe gura
târgului, dar reuşeşte să îi confere mărcii o imagine modernă de
lux. Modelul de serie va oferi, cu siguranţă, preţuri mai
avantajoase decât concurenţa europeană, dar va fi concurat puternic
de modelele asiatice.