BMW CS Concept

Autor: Oraan Mărculescu 22 apr. 2007 Concepte auto

Până la urmă, criticile privind simplitatea şi simetria interiorului se pare că au efect, cel puţin în cazul lui CS. Este readusă în prim plan ideea cockpitului orientat către şofer, cel de la volan fiind aproape izolat de restul maşinii. Totuşi, cei care suspină după multitudinea de butoane specifică BMW-urilor de acum un deceniu vor continua să o facă şi acum, deoarece planşa de bord este foarte aerisită.

Nu s-a renunţat nici la sistemul iDrive, rozeta de comandă a acestuia fiind, în continuare, în spatele manetei schimbătorului de viteze. Într-un fel ne bucură dispariţia displayului central de pe actualele modele de serie, pentru concept fiind rezervată o altă soluţie, mai bine integrată ca aspect, dar nu neapărat folositoare ca ergonomie.

Volanul atrage privirile, datorită formei sale futuriste, însă Honda Civic le-a cam luat-o înainte bavarezilor în acest domeniu. Mult mai neobişnuite sunt indicatoarele de bord, care păstrează aranjarea specifică BMW, însă într-un nou pachet, artistic şi tehnologic în acelaşi timp – impresia de cristale nu este departe de adevăr, deoarece designerii au utilizat din plin ceramica. Material care poate induce în eroare, comutatoarele nefiind metalice, cum s-ar crede la prima privire.

Tapiţeria din piele albă, omniprezentă şi chiar sterilă, este punctată pe alocuri de insuliţe maronii sau cromate, fiecare desemnată unei funcţii clare. De fapt, astfel bavarezii au rafinat stilul "layer design concept", în care toate elementele sunt departajate, oferindu-se o ergonomie ridicată, care evidenţiază în acelaşi timp materialele de calitate utilizate.

Gulerul scaunelor sport pare destul de bizar, dar acesta asigură un confort îmbunătăţit, atât pentru cei din faţă, cât şi pentru cei din spate, ale căror locuri sunt identice. În plus, toate cele patru scaune au integrate sisteme multimedia, de la microfonul pentru telefon până la difuzoare, pentru simplificarea interacţiunii om-maşină. Şi, pentru ca să nu credeţi că sportivitatea înseamnă lipsă de spaţiu, ampatamentul lui CS este cu un centimetru mai lung decât al versiunii lungi Seria 7, atingând 3,14 metri. Cu adevărat risipitori proiectanţii, atât în ce priveşte spaţiul, cât şi materialele utilizate.

Din păcate, CS este doar un concept static, cu toate că banca de organe BMW putea oricând să doneze o motorizare potrivită. Deocamdată, BMW a vrut să-şi consolideze imaginea pe o piaţă foarte promiţătoare, CS fiind un pachet deloc concentrat de putere inovativă, estetică performantă şi, nu în ultimul rând, caracter openminded. Uşor de recunoscut filozofia stil Bangle, în funcţie de feedbackul lumii auto, CS Concept putând prefigura urmaşul Seriei 8 – indicativ dispărut de două decenii din nomenclatorul BMW.

Pagini: 1 2


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide