În materie de motorizări acest model preia cele mai economice
propulsoare de la versiunea precedentă, dar vine cuşi cu motoare
noi mult mai performante.
După ce Renault Megane II a fost Maşina Anului în 2003,
primul model compact care a obţinut 5 stele la testele Euro NCAP,
misiunea noului Renault Megane era foarte dificilă pentru a menţine
un standard ridicat. Francezii au acţionat iarăşi radical şi au
schimbat reţeta, de data asta mergând pe o personalitate dublă a
principalelor modele din gamă. Astfel noul Megane trasează clar o
delimitaţie între versiunile coupe şi hatchback, care au caractere
total diferite şi „externalizează” versiune sedan, care trăieşte
acum sub denumirea Renault Fluence.
Acest model a
fost lansat oficial în Noiembrie 2008, iar procesul de proiectare a
acestui nou produs a durat în jur de doi ani, fiind la fel ca
modelul predecesor un exemplu de dezvoltare eficientă. Uzinele în
care acest model este fabricat sunt Palencia (Spania) şi Douai
(Franţa).
Cu noua versiune
Megane, Renault a dorit să îmbunătăţească gama profitând de
experienţele anterioare. Astfel Megane III este mult mai economic
şi ecologic, chiar şi vârful de gamă Diesel având emisii de doar
134 g/km şi au fost întreprinse teste de anduranţă
extinse.
Deşi se bazează pe aceeaşi platformă, noul model vine cu
îmbunătăţiri dinamice semnificative, având suspensia spate
reproiectată şi cu direcţie asistată într-o setare mai fermă (bilă
neagră pentru versiunea precedentă). De asemenea, acest model
marchează reîntoarcerea motorizărilor turbo de mici dimensiuni,
aspect la care Renault a excelat întotdeauna şi care este pus în
practic sub gama TCe. Cea mai interesantă propunere este motorul
1.4 TCe de 130 CP care se invocă valorile tradiţionale
Renault.
Acest model a
inclus şi prima transmisie CVT, care este oferită cu motorul de 2.0
litri şi 138 CP. Şi în materie de siguranţă Renault Megane a
convins, acumulând 37 de puncte din 37 la testele EuroNCAP. Cea mai
râvnită versiune se anunţă noul Megane RS, care duce poveste mai
departe anunţându-se deja printre liderii clasei. Va exista şi o
versiune coupe cabrio care va fi lansată în 2010 la Geneva, iar
gama Megane include şi versiune Sport Tourer prezentată deja
global.