Renault în Formula 1

Debutul
Renault în Formula 1 în 1977 a generat anumite zâmbete, mulţi
întrebându-se ce caută un constructor de volum în lumea elitistă a
Formulei 1. Monopostul cu care au debutat venea însă cu
revoluţionară tehnologie turbo. Acest model avea însă tendinţa de a
termina cursele în nori de fum, britanicii botezându-l răutăcios
„Ceainicul Galben”. Renault a câştigat însă în experienţă, motorul
supraalimentat a câştiga în fiabilitate şi primele clasări în
puncte au venit în 1978, în acel an cea mai bună performanţă fiind
locul patru în cursa din Statele Unite ale Americii.

Prima victorie
nici nu putea veni într-un context mai favorabil, Jean-Pierre
Jabouille reuşind să câştige prima cursă de Formula 1 în 1979 în
Marele Premiu al Franţei. Jabouille a avut însă un accident serios,
care i-a afectat ambele picioare în 1980 şi Renault au semnat la
acea vreme cu tânăra speranţă, Alain Prost. Acesta a câştigat trei
curse şi a terminat de două ori pe locul secund,clasându-se la
sfârşitul anului pe locul 5 la general, iar Renault a terminat pe
locul al treilea la constructori.

Anii
1982 şi 1983 au consemnat tot o clasare pe locul trei pentru
Renault la sfârşitul ambelor sezoane. Echipa formată din Alain
Prost şi Eddie Cheever s-a destrămat în 1983, dar Renault a avut o
contribuţie la victoriile lui Ayrton Senna prin excelentul şasiul
pe care l-au furnizat Lotus. În 1985, pe fondul lipsei
rezultatelor, Renault a decis să se retragă din Formula 1, dar
continua să asigure asistenţă echipelor care foloseau şasiuri
Renault.

În 1988 Renault
se întoarce în Formula 1 ca şi furnizor de motoare, iar colaborarea
cu Williams s-a dovedit foarte fructuoasă. Thierry Boutsen a adus
două victorii pentru noua echipă, dar Ricardo Patrese a fost cel
constant şi a terminat pe locul al treilea la general, chiar dacă
nu a câştigat nicio cursă.

În
1991 echipa l-a adus pe Nigel Mansell, care a făcut o echipă
excelentă cu Patrese, în acel sezon Mansell câştigând cinci curse
iar Patrese două. Mansell a pierdut însă titlul în faţa lui Ayrton
Senna. În 1992 dominaţia Renault s-a materializat, Mansell
câştigând 9 curse, Patrese două şi în clasamentul general cei doi
au preluat primele două poziţii, iar Renault titlul la
constructori.

Alain Prost a
câştigat titlul în 1993 şi după moartea lui Ayrton Senna Damon Hill
a fost pretendentul la titlu. Din 1995 Renault a devenit furnizor
de motoare pentru Benetton şi Williams, iar Michael Schumacher a
reuşit să ia titlul pe un monopost Benetton-Renault.

După plecarea
lui Schumy la Ferrari, succesul a trecut de partea celeilalte
echipe susţinute de Renault, Williams, Damon Hill şi Jacques
Villeneuve impunându-se în sezoanele 1996 şi 1997. După această
perioadă, foarte fastă Renault se retrage din Formula 1, motoarele
fiind însă folosite încă de echipe mai mici.

În
2002 Renault revine în Formula 1, cu o maşină 100% proprie, R202.
Renault avea să se întoarcă pe calea succesului în 2003, atunci
când la Renault şi-a făcut debutul un nou talent, Fernando Alonso.
Spaniolul a confirmat aproape imediat, la doar 22 de ani şi 26 de
zile devenind cel mai tânăr câştigător de Grand Prix din istorie.

Alchimia dintre
Alonso şi Renault şi-a atins apogeul în 2005, atunci când în curtea
Renault au poposit şi trofeul la piloţi şi cel la constructori. La
acea vreme, la cei 24 de ani, Fernando Alonso era cel mai tânăr
campion în Formula 1 din istorie. Evoluţia s-a repetat în 2006
Alonso aducând iarăşi laurii atât pentru el cât şi pentru
echipă.

Sezoanele
2007 şi 2008 nu au fost la aşteptările Renault, iar în 2009 a
izbucnit scandalul dintre Nelson Piquet Jr. şi Flavio Briatore,
reieşind că la GP din SIngapore lui Piquet i-a fost ordonată
ieşirea în decor pentru ca Alonso să câştige. În urma scandalului,
pilotul dar şi Flavio Briatore şi inginerul Pat Symmonds au părăsit
echipa.

Pentru 2010
Renault vine cu o maşină nouă, care va fi lansată în cursul zilei
de azi la Atelier Renault pe Champs Elysées .