Interviu – Monica Anghel şi Renault Clio Estate
1. De cand conduceti?
De vreo 10-12 ani.
2. Cum va înţelegeţi cu traficul din Bucureşti alături
de Renault Clio Estate?
Foarte bine, mai ales pentru că plec de acasă la 6.30 şi mă întorc
pe la 22.30, ore în care traficul nu este aglomerat, iar de când am
acest Renault Clio Estate sunt extrem de fericită pentru că nu mi
s-a întâmplat niciodată, să nu gasesc loc de parcare.
3. Renault Clio Estate are un portbagaj destul de mare. Cum
profitaţi de el?
Am fost la Cerbul de Aur în toamna anului trecut, împreună cu o
prietenă care, într-o perioadă de o săptămână, 2 femei au
considerat că trebuie să ia cât mai multe haine. Aşa că am luat 2
geamantane pline care pe lângă acestea au mai încăput şi câteva
punguţe şi chiar o pereche de cizme cu cutie cu tot. Deci,
portbagajul a fost plin, şi destul de încăpător.
4. Aveţi tabieturi la volan?
Am obiceiul ca din când în când să folosesc rujul atunci când
staţionez la semafor. Un ruj este foarte bun şi nu-mi lipseşte
niciodată din maşină şi bineînţeles telefonul care-ţi oferă o
plăcere de a vorbi datorită car-kit-ului instalat pe maşină.
5. Vă recunoaşte lumea în trafic? Şi dacă da, există vreun
avantaj în ce priveşte statutul de vedetă?
Mă recunosc participanţii la trafic, ne facem cu mâna, ne zâmbim,
ne urăm toate cele bune şi apoi ne vedem de drum.
6. V-aţi personaliza maşina?
N-aş adăuga nimic. De ce? Pentru că nu mă caracterizează. Cel
mai important pentru mine este confortul, ceea ce îmi şi oferă
Renault Clio Estate, mă duce unde am nevoie şi atât.
7. Ce stil de condus abordaţi?
Conduc civilizat. Nu sunt adepta stilului agresiv la volan.
8. Aveti vreo intamplare haioasa in trafic?
O singură dată mi s-a întâmplat, acum câţiva ani, să fac „pana
prostului” alături de fostul meu soţ. Ne întorceam de la o cununie
când, ajunşi la P-ţa Universităţii, maşina s-a oprit şi am fost
nevoită şi chiar „pedepsită” de fostul meu soţ, care s-a urcat la
volan în locul meu, să împing maşina până la prima
benzinărie.
9. Ce surprize ne pregatiti din punct de vedere
profesional?
Am reînceput emisiunea de dimineaţă de la Europa FM, vom reîncepe
în curând emisiunea „În puii mei” de pe Antena 1 şi lucrez la un
nou album.