Adrian Somai

Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut dintotdeauna să scriu și să ofer informații utile celor din jur. Încerc să prezint într-o manieră accesibilă lucruri care mă interesează și pe mine, oferind explicații și răspunsuri simple la întrebări esențiale.

Sunt cel mai fericit atunci când călătoresc și am șansa de a cunoaște oameni, obiceiuri și locuri noi din lumea întreagă, iar despre călătorii povestesc în cadrul proiectului “Cu Rucsacul În Spate”. Pasiunea pentru mașini a început încă din copilărie, atunci când mă puteam urca doar la volanul mașinilor din universul jocurilor pe calculator. Îmi place să fiu mereu la curent cu ultimele noutăți din domeniu, încă de la o vârstă fragedă fiind fascinat de constructorii auto de lux dispuși să facă totul pentru a își duce mașinile pe noi culmi ale performanțelor.

Lamborghini Revuelto: succesorul lui Aventador este un hypercar hibrid cu peste 1.000 CP

Primele imagini cu viitorul model de performanță Cupra Tavascan - VIDEO
Primele imagini cu viitorul model de performanță Cupra Tavascan – VIDEO
Noul BMW i5, imagini spectaculoase din timpul testelor în condiții de iarnă - VIDEO
Noul BMW i5, imagini spectaculoase din timpul testelor în condiții de iarnă – VIDEO
La mulți ani, VW Touran! “Mai mult decât o mașină de familie” de 20 de ani

Cât costă în România Suzuki Across PHEV: un SUV spațios, perfect pentru o familie numeroasă

În ce condiții poate fi obținut permisul categoria C/CE la 18 ani - VIDEO
În ce condiții poate fi obținut permisul categoria C/CE la 18 ani – VIDEO
A obținut permisul de conducere după 960 de încercări și peste 12.000 de euro cheltuiți

Dacia sărbătorește asamblarea a 100.000 de exemplare Jogger la Mioveni

Volkswagen vrea să construiască ID. 1 în India pentru a păstra costul scăzut

Genesis, planuri mari pentru viitor. Vrea să rivalizeze de la egal la egal cu Mercedes-Benz și BMW

Volkswagen prezintă noua generație Multivan California

Top 5 mașini de familie la mâna a doua până în 5.000 de euro

BMW investește într-un start-up care vrea să revoluționeze industria auto

Ford estimează pierderi de trei miliarde de euro în 2023 de pe urma mașinilor electrice

BMW pregătește o rebranduire completă a modelelor din gamă

SEAT amână lansarea primului său model cu propulsie electrică

VW Passat va fi disponibil din toamnă doar în variantă break

Cum arată noul crossover electric Smart #3? Au apărut primele imagini din China

Chevrolet își ia la revedere de la legendarul Camaro

Adio, Ferrari Portofino! Va fi înlocuit de noul Roma Spider

Uniunea Europeană ar putea accepta combustibilii sintetici după 2035

Hyundai a dezvoltat un robot care poate încărca singur mașinile electrice - VIDEO
Hyundai a dezvoltat un robot care poate încărca singur mașinile electrice – VIDEO
Ultimul MINI Clubman este aici: noi fotografii și detalii cu Final Edition

Lamborghini, profit record de 56% în 2022

Rolls-Royce dezvăluie noua ediție limitată Black Badge Wraith Black Arrow

Automobile Dacia, creștere substanțială a profitului în 2022

Lamborghini dezvăluie primele fotografii cu interiorul succesorului lui Aventador

Mercedes și alți constructori, în pericol să plătească despăgubiri uriașe din cauza dispozitivelor de manipulare a emisiilor

Mitsubishi prezintă oficial XRT, conceptul care prefigurează viitoarea generație L200

Volkswagen va lansa o versiune hot-hatch pentru conceptul ID.2all

Inchide