Evenimentul organizat de Michelin atrage anual numeroşi producători dornici de afirmare în aria "verde" a automobilismului, una tot mai la modă în ultimul timp. Renault a considerat că este cel mai potrivit cu acesta ocazie să prezinte noul său concept de automobil economic. Acesta respecta normele impuse de programul eco2, lansat de Renault în mai şi prezentat mai pe larg aici.
Despre Reanult Logan concept putem spune că este asamblat în România, la fabrica din Mioveni, deşi în comunicatul de presă se spunea Piteşti, o uzină ce a primit certificarea ISO 14001 necesără indeplinirii criteriilor eco2. 8,3% din plasticul folosit la concept este reciclat, în timp ce 95% din el este reciclabil la sfârşitul ciclului de viaţă al automobilului. Motorul folosit este unul compatibil cu biodiesel B30, are o cilindree de 1,5 litri şi dezvoltă 85 de CP. Dar pentru a obţine un consum mixt de 3,8 litri la suta de km s-au realizat câteva modifcări importante.
Rapoartele din cutia de viteze au fost modificate, ca de altfel şi pistoanele şi sistemul de injecţie iar toleranţele au fost schimbate în strânsă legatură cu lichidele de lubrifiere. La capitolul aerodinamic s-a muncit intensiv, Loganul având acum montant un generator de Vortex pe plafon, pentru reducerea rezistenţei la inaintare. Tot in acest sens spoilerele au fost modificate şi au fost montate apărători la roţi. Chiar dacă la prima vede nu poate părea cine ştie ce, cx-ul a scăzut de la 0,36 la 0.29. Nu în ultimul rând pneurile au fost înlocuite cu unele speciale de la Michelin de 185/65 R15 iar pe bord există un indicator ce atenţionează şoferul de momentul optim al schimbării treptei de viteză.