Faţă de KIA cee’d, căreia nu îi lipseşte nota dinamică, deşi este dedicată familiştilor, varianta în trei uşi, denumită sugestiv pro_cee’d, are un aer sportiv destul de pronunţat, întreptându-se mai degrabă spre segmentul pe care VW, de exemplu, îl vizează cu viitorul iRoc.
Suprafaţa vitrată redusă şi spatele îi conferă modelului KIA un magnetism aparte, ceea ce va face din pro_cee’d un model destul de tentant pentru tuneri, cu toate că automobilul mizează oarecum pe discreţie. În ciuda aparenţelor, pro_cee’d este mai lungă decât versiunea familistă cu 15 mm, însă este mai scundă, ceea ce, cumulat cu jantele de 17", formează un tablou destul de tentant pentru amatorii de viteză. Cu toate acestea, spaţiul interior ni se promite la cote foarte bune, datorită păstrării ampatamentului de pe hatchback-ul în cinci uşi.
Totuşi, să nu ne grăbim când vorbim despre viteză, deoarece motorizarea de vârf oferită pe pro_cee’d, cel puţin pentru început, va fi doar un 2,0 litri de 143 CP, restul motorizărilor, atât pe benzină, cât şi diesel fiind preluate de la cee’d. Maşina doreşte să-şi atragă clientela mai mult prin spiritul practic pentru o astfel de maşină (uşile se deschid la 70 de grade, de exemplu) şi printr-un raport preţ/dotări foarte avantajos. Cât de avantajos, vom afla cu ocazia Salonului de la Frankfurt.