"Noi am vrea să vindem anul acesta circa 500 de unităţi din modelul nou lansat, însă datorită faptului că fabrica nu face faţă comenzilor, dacă vindem 350 sau 400 de unităţi va fi un lucru foarte bun", a afirmat Nicolas Ianculescu, directorul general Renault-Nissan România.
Qashqai este disponibil în patru motorizări, dintre care două pe benzină (de 1,6 şi 2,0 litri), iar celelalte diesel (1,5 şi 2,0 litri), transmisi fiind manuală sau, opţional, automată. Preţul autovehiculului variază între 19.000 de euro şi 30.000 de euro. Nissan Qashqai este produs la fabrica din Sunderland, Marea Britanie, care are o capacitate anuală de producţie de 100.000 de unităţi. Dezvoltarea modelului a necesitat o investiţie totală de 320 de milioane de euro.
Nissan are în România 24 de dealeri la nivel naţional. Serus, dealerul Nissan din Bucureşti, va lansa marţi al doilea showroom Nissan din Capitală, pentru care a investit patru milioane de euro.