Audi R8 V12 TDI este ultimul concept al celor de la Audi, bazat pe modelul R8, un adevărat succes comercial, cu producţia pe tot anul 2008 deja vândută. Astfel, dacă cei de la Audi se hotărăsc să întroducă conceptul în producţia de serie nu ne-ar mira să se bucure de acelaşi succes, cu atât mai mult cu cât trendul diesel este tot mai accentuat.
Noul model german se reduce la doar câteva cifre extrem de relevante: 500 CP, 1000 Nm, 4,2 secunde şi peste 300 de km/h. Motorul atinge cuplul maxim încă de la 1750 rpm şi îndeplineşte normele de poluare Euro 6. Conceptul este mai lat şi mai agresiv decât versiunea de serie, remarcându-se prin gurile mari de aerisire, una dintre ele fiind amplasata pe plafon şi luminată de o serie de leduri. De altfel acestea se regăsesc şi în blocurile optice, atât spate cât şi faţă. În funcţie de reacţiile stârnite la Salonul Auto de la Detroit nu ar fi exclus ca la sfârşitul acestui an să vedem şi o versiune de serie a conceptului Audi R8 V12 TDI.