(P) Protejează legumele din grădină cu o folie microporoasa tip agril
Pentru oamenii din mediul rural, legumele crescute în grădină reprezintă o adevărată mană cerească, deoarece costurile lor lunare sunt salvate (nu cheltuie bani pe fructe și legume din comerț) și pot realiza cu ajutorul acestora diferite preparate, precum murături, zacuscă, ciorbe, chiar și legume si fructe uscate și congelate, pe care le păstrează pentru perioada iernii. Oamenii au devenit din ce în ce mai gospodari, dar și mai atenți cu modul în care își protejează legumele pe perioada iernii (pentru că unii cresc legume și în extra sezon și este de înțeles de ce), mai ales că acum există soluții moderne și eficiente cu ajutorul cărora să își poată face treaba mult mai ușor și mai eficient ca înainte.
Deși fiecare om în parte are și metodele personale prin care aleg să își pregătească și să își protejeze legumele peste iarnă, există și soluții comune printre aceștia. De regulă, pașii care trebuie urmați sunt aceiași, diferă doar modul de abordare, produsele și accesoriile folosite și implicarea personală.
Ești legumicultor la început de drum? Iată cum poți să ai grijă de recoltele tale în perioada rece a anului, fără să cheltui o avere pe accesorii și produse care să te ajute:
- Folosește cu încredere folie microporoasa tip agril pentru a acoperi legumele aflate în câmp deschis, dacă nu dispui de sere sau solarii. Această folie este investiție mult mai mică, dar este foarte eficientă și poate fi o soluție temporară ideală, în cazul în care încă nu dispui de finanțele necesare pentru o seră sau un solar. De asemenea, permite luminii și aerului să ajungă totuși la plante și nu împiedică procesele naturale pe care planta trebuie să le parcurgă în mod natural, ca să crească și să lege rod. Se poate folosi și în sere sau solarii, dar doar ca accesoriu complementar, nu ca o necesitate. Folia protejează eficient pe perioada iernii, deoarece împiedică înghețul să afecteze recoltele. Totuși, dacă ai aplicat această folie, asta nu înseamnă că recolete nu trebuie aerisite. Zilnic, timp de câteva ore, ridică folia de pe plante și lasă-le așa. Aerisirea împiedică apariția mucegaiului la plante, care se datorează umidității.
- Folosește îngrășământ natural și în această perioadă, deoarece suplimentează solul cu elementele nutritive pe care le absorb plantele. Perioada iernii este mai grea din toate punctele de vedere, așa că orice ajutor este bine venit.
- Elimină frunzele uscate sau îngălbenite, deoarece pot fi factori declanșatori pentru boli. Iarna este sezon cu pericole ascunse, de aceea recoltele trebuie atent supravegheate, deoarece primele semne de probleme pot fi depistate mai ușor și măsurile de protejare / vindecare vor fi mai eficiente dacă sunt aplicate în stadii incipiente. Pentru probleme mai avansate, alege soluții din comerț. Pesticidele din ziua de azi sunt foarte eficiente și oferă rezultate vizibile încă de la prima utilizare, salvând astfel recoltele de la dispariția totală. În plus, există și variante accesibile ca preț, care nu vor afecta bugetul personal, deci o investiție minimă de acest fel nu te va scoate în pierdere.
- Aceleași principii de aplică și recoltelor de fructe sau de flori decorative, însă pesticidele și îngrășămintele se vor aplica în funcție de plante (specie, soi și așa mai departe). Există produse special destinate pentru fiecare în parte, trebuie doar să știi ce anume să cauți, ca să poți achiziționa ce trebuie.
Murăturile sunt cele mai cunoscute preparate care se consumă iarna. Murăturile sunt pregătite încă de la finalul verii, cu legume de sezon. Avantajul principal îl reprezintă longevitatea. Murăturile, dacă nu sunt desfăcute, pot rămâne la fel chiar și luni sau ani de zile. Al doilea preparat, cunoscut și iubit la noi în țară, este zacusca. Zacusca este sățioasă și nu doar că ține de foame, dar chiar dispune de elemente nutritive, păstrate din legumele din care a fost realizată. Poate fi consumată ca atare sau în prepararea altor mâncăruri mai sofisticate. O variantă la fel de eficientă de a păstra legumele pentru mai mult timp o reprezintă și congelarea acestora. În acest fel, acestea îți păstrează nu doar proprietățile nutritive, ci și gustul și aroma.
De ce este bine să avem la îndemână legume și pe perioada iernii? Deoarece acestea ne oferă vitaminele și mineralele necesare pentru o bună stare de sănătate. Iar în perioada sezonului de iarnă, avem mai multă nevoie de acestea, deoarece frigul poate să scadă imunitatea, dacă simte că organismul este slăbit. Este recomandat și de către specialiști ca dieta noastră zilnică să conțină mai multe legume și / sau fructe proaspete decât carne animală, de aceea accesul la ele poate fi un avantaj real, de care oamenii din mediul rural sau cei care au grădină în jurul casei se pot bucura în voie.
Legumele extra sezon sunt si o afacere profitabila, pentru că restaurantele de lux sunt în căutare de provizii proaspete, pe care nu le găsesc în marile lanțuri de magazine. De aceea, dacă dispui de spațiu și timp, un astfel de business poate fi o idee bună dacă vrei să îți îmbunătățești situația financiară și să crești rapid (pentru că recoltele de legume, în funcție de implicarea ta, pot să îți aducă profit încă de la prima recoltă). O astfel de investiție poate fi minimă, deci startul poate fi destul de promițător dacă ești pasionat/ă de legumicultură și dorești să excelezi într-un domeniu în care nu mulți se încumetă să se aventureze, deoarece implică deopotrivă și muncă fizică constantă, zi de zi, deoarece recoltele de legume au nevoie de supraveghere constantă.