Noul Hyundai INSTER, electrica ideală pentru viața urbană. Până la 355 km autonomie și dotări unice în clasă (P)

Publicat: 18 11. 2024, 09:45
Actualizat: 11 12. 2024, 13:00

Mașinile electrice sunt o propunere tot mai atractivă pentru viața citadină, grație eficienței și costurilor mici de exploatare. Hyundai INSTER este noul concurent cu zero emisii al producătorului coreean, oferind autonomii consistente și dotări unice în segmentul său.

Hyundai este unul dintre principalii jucători pe piața globală a mașinilor electrice, iar acum își extinde orizonturile către segmentul mașinilor mici. Propunerea sa este reprezentată de noul INSTER, un model cu zero emisii, creat cu mediul urban în minte, dar care nu sacrifică autonomia, putând fi condus și pe distanțe mai mari. Mulțumită pachetului cuprinzător, INSTER a fost selectat pe lista finaliștilor pentru titlul Mașina Anului 2025 în Europa.

Un design distinctiv

Noul Hyundai INSTER se distinge prin profilul robust, specific unui SUV de mici dimensiuni, suprafețele fluide, barele de protecție puternic conturate, dar și prin semnătura luminoasă cu detalii specifice temei Parametric Pixels. În funcție de varianta de echipare, INSTER este disponibil cu jante de până la 17 inch în diametru, faruri full LED sau caroserie vopsită în două tonuri, care îi conferă o prezență inconfundabilă.

În plus, pentru clienții care caută un aspect și mai robust, Hyundai INSTER Cross va reprezenta alternativa ideală. Prin intermediul pachetului estetic, mașina arată chiar mai masivă și mai pregătită de aventură, fiind o electrică ce îți va putea transporta pasagerii în natură, pentru activități în aer liber.

INSTER Cross va avea bare de protecție față și spate late, dreptunghiulare, pentru a-i evidenția caracterul aventuros, precum și ornamente negre robuste. Noile panouri laterale, alături de jantele din aliaj de 17 inch, vor conferi mașinii un aspect care aduce aminte de clasicele off-roadere. Șinele de plafon vor fi standard, cu opțiunea de a adăuga un portbagaj de plafon pentru a transporta tot ce este necesar pentru activitățile zilnice, sporturile în aer liber și excursiile cu cortul.

Spațiu generos pentru un model din clasa mică

Poziționat între modelele din segmentul A și cele din segmentul B, interiorul spațios și capacitatea generoasă de bagaje ale noului Hyundai INSTER oferă deja clienților manevrabilitate, practicitate și flexibilitate sporite.

Deși este un model electric de dimensiuni compacte, interiorul lui Hyundai INSTER este foarte spațios și versatil. Toate scaunele pot fi rabatate, inclusiv cel al șoferului, pentru a crea o suprafață plană în toată mașina. De asemenea, ocupanții vor avea la dispoziție funcții de confort precum scaune față și volan încălzite, plus o banchetă rabatabilă 50:50.

În plus, Hyundai își arată grija față de mediul înconjurător prin utilizarea de materiale sustenabile. Atât la interior, cât și la exterior sunt utilizate materiale eco extrase din anvelope și plastic reciclate, stofă din bio-polipropilenă, extrasă din trestie de zahăr.

Hyundai INSTER pune la dispoziție clienților cele mai utile tehnologii pentru viața de zi cu zi, cum ar fi un ecran central de 10,3 inch și sistem de navigație, plus conectivitate Android Auto și Apple Carplay, Smart Key, cameră de marșarier și climatizare automată, pentru un plus de confort.

Până la 355 km autonomie și încărcare rapidă

Cu toate că este un model cu dimensiuni compacte, fapt ce îl face ușor de manevrat în oraș, Hyundai INSTER dispune de baterii generoase și autonomii confortabile, chiar și pentru călătoriile mai lungi. Cu o autonomie de pana la 355 km, INSTER aduce o nouă perspectivă asupra modului în care un autovehicul electric urban poate fi folosit, oferind flexibilitate mai mare, cu un consum de energie foarte mic.

Indiferent că alegi bateria mare de 49 kWh, sau pe cea mai mică de 42 kWh, Hyundai INSTER este echipat cu un motor electric. Bateria mică primește un motor de 97 kWh, în timp ce mașinile cu baterie mare beneficiază de un motor electric mai potent, ce dezvoltă 115 CP. Însă, indiferent de versiune, motoarele lui INSTER livrează 147 Nm cuplu, pentru demaraje energice.

Bateria lui INSTER poate fi încărcată de la 10 la 80% în aproximativ 30 de minute cu ajutorul unei stații de încărcare la 120 kW. În plus, în echiparea standard este disponibil un încărcător AC de 11 kW, dar și o pompă de căldură eficientă, foarte importantă pentru a asigura autonomii consistente și confort pentru ocupanți chiar și în timpul sezonului rece. Funcția Vehicle2Load permite alimentarea dispozitivelor precum biciclete electrice, scutere și echipamente de camping, dar și încărcarea bidirecțională fără a fi nevoie de adaptoare.

Noul Hyundai INSTER va fi disponibil și în România începând cu 2025. Pentru mai multe informații despre noul model electric puteți accesa site-ul oficial al producătorului.