CNRB 2022: Victorie pentru Simone Tempestini la Raliul Harghitei. Borsec, prezent și la cea de-a doua etapă a Campionatului Național de Raliuri Betano

Publicat: 02 05. 2022, 10:36
Actualizat: 18 05. 2022, 18:02

Un total de 81 de echipaje s-au înscris la cea de-a doua etapă din Campionatul Național de Raliuri Betano. Astfel, în etapa care a avut loc la sfârșitul lunii aprilie, Simone Tempestini și Sergiu Itu și-au adjudecat Raliul Harghitei.

Lider al ierarhiei generale în CNR Betano, echipajul Simone Tempestini – Sergiu Itu (Porsche 997) a venit la ediția aniversară a Raliului Harghitei decis să bifeze un nou succes în competiția internă.

De data această, în absența lui Bogdan Marișca, principalul rival al campionului în exercițiu urma să fie Sebastian Barbu, secondantul său în ierarhia din 2021, care a revenit cu acest prilej în întrecerea internă. Nu lipsea nici opoziția externă.

Dacă în Maramureș s-a duelat pentru prima poziția cu bulgarul Ignat Issaev, de această data îl avea drept rival pe un alt bulgar, Anton Titov, fost campion al țării vecine la 2 Roți Motrice și totodată locul 3 în clasamentul general final din 2021.

Prima zi de concurs a confirmat așteptările în cee ace privește disputa la vârf. Simone Tempestini a fost cel mai rapid la Shakedown și avea să fie pe prima poziție și la capătul primelor trei probe speciale. Ecartul față de Sebi Barbu și Bogdan Iancu (Skoda Fabia Rally2 Evo) era însă de numai 1.6.

Aceștia din urmă s-au impus pe prima probă, Bucin, fiind mai rapizi cu o zecime de secundă pe cei 27,8 km cronometrați.

Apoi a fost rândul lui Simone să bifeze un ”scratch”, și să aibă un avans de 8,6 secunde. În fine, Super Speciala a fost câștigată de Mihai Manole/Marc Banca (Skoda Fabia), Tempestini a pierdut 7 secunde față de Barbu, însă termina ziua pe prima poziție.

Treapta a treia a podiumului era ocupată de Andrei Gîrtofan și Doru Vraja (Skoda Fabia), la 37, 7 secunde. Mihai Manole, Bogdan Cuzma, Norbert Maior, Jean Tatu, Anton Titov, Adrian Teslovan și Vlad Cosma completau Top 10.

Borsec, prezent și la Raliul Harghitei

Pilotul Adi Teslovan: ”Nu a fost un raliu reușit pentru noi, evoluția noastră a fost mult sub așteptări. Locul 2 în Clasamentul pe Echipe cu Omega Rally Team, doar locul 8 în clasamentul general național și locul 5 la clasa RC2.

Un raliu în care nu am reușit să găsim viteza necesară, poate prea crispați din dorința de a merge bine, un weekend nu tocmai cum ne-am dorit.

Chiar dacă la edițiile anterioare reușeam de fiecare dată să găsim un ritm foarte bun, de această dată nu am reușit, nu suntem mulțumiți de rezultat, dar continuăm să mergem mai departe, să acumulăm experiență cu noua mașină.

Apa minerală Borsec a fost partenerul nostru de încredere și de această dată. Mulțumim partenerilor noștri UniCredit Leasing, Generali, Borsec, Cipi, Hofigal, Defi, Interflon, Set Prod-com, Star Lubricants și echipei tehnice Omega Motorsport”.

Ziua secundă a propus 9 probe speciale

Mai exact trei bucle de câte trei probe: Merești (6,05 km), Sânpaul (6,35) și Lueta (13,2 km). La final, Simone Tempestini s-a impus cu un ecart de 1:07,5, urmat de Sebi Barbu, în timp ce Andrei Gîrtofan a completat podiumul. A fost al șaselea triumf al lui Simone în Harghita, un record pentru această competiție.

Norbert Maior a terminat pe locul 4 și s-a impus la două roți motrice, în fața lui Cristi Șugar/Vlad Colceriu, care și-a adjudecat un nou succes în R2 Cup România și Vlad Cosma/Carmen Poenaru. David Tarța / Gergely Szabo și-au adjudecat prima poziție la Cupa Suzuki, iar Victor Supuran / Mihai Supuran la Cupa Dacia.

Sursă: Raliulharghitei.ro