Ce este o plasă umbrire și de ce trebuie să o folosești în gradina ta?

Publicat: 29 06. 2020, 11:52
Actualizat: 30 06. 2020, 12:01

În timpul pandemiei, am învățat cât de necesară este o sursă de hrană în plus, cât de utile sunt economiile de bani pe care le facem și cât de bine este să fii înconjurat de tot felul de resurse, care să te ajute să ai parte de un trai decent. Până acum aproximativ 3 luni, nu m-am gândit niciodată să îmi valorific terenul de care dispun la casă, ca să mă pot bucura de legume și fructe proaspete. Pur și simplu aveam o gradină în care nu făceam nimic, iar iarba creștea în voie. În momentul în care am văzut ce înseamnă să stai izolat la domiciliu pe timp de pandemie, am înțeles că mi-ar fi fost foarte util un solar în gradina proprie, pentru că sursele de hrană reprezentau o provocare pentru marile lanțuri de magazine, care efectiv au fost luate cu asalt de oameni panicați de viitorul apropiat.

Așa am decis că vreau să ies cumva din mulțime și să fac altceva. Și, după cum bine v-ați dat seama, am decis că este momentul să îmi construiesc un solar în gradina proprie, ca să îmi cultiv propriile legume și fructe și pot spune acum, la modul cel mai sincer, că asta a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o în ultima perioadă! Am decis să fac acest lucru în primul rând pentru nevoia de hrană (hrană despre care voi avea mereu convingerea că este bio), iar în al doilea rând pentru starea de relaxare pe care grădinăritul ne-o oferă (pentru că, da, grădinăritul realizat la scară mică este o adevărată plăcere), astfel reușind să valorific mult mai bine timpul petrecut acasă în izolare. Iată ce pași trebuie să urmați și cum anume puteți să vă construiți și voi propriul vostru solar (ce materiale trebuie să achiziționați și să utilizați pentru construcția acestuia):

  1. În primul rand, trebuie pregătit minuțios terenul. Ce înseamnă acest lucru? Pământul trebuie defrișat de arbuști și de iarba, brăzdat sau săpat și apoi nivelat cu grebla, astfel încât la final să avem un teren perfect curățat de ierburi și buruieni și perfect nivelat în același timp. Eliminarea plantelor dăunătoare va ajuta recoltele să crească și să se dezvolte nestingherit. De asemenea, acest pas ne va ajuta și la construcția mai ușoară a solarului în sine și la instalarea unui sistem de irigare. Vă recomand să nu vă apucați de construirea solarului înainte de a defrișă zona dorita, deoarece va fi mai greu de ridicat și chiar și curățarea terenului va deveni mai greoaie.
  2. Urmează scheletul solarului, care poate fi construit din lemn, țevi din PVC sau din fier. Personal, am optat pentru țevile din PVC, deoarece sunt destul de rezistente și ușor de întreținut. Aveți grija ca structura de rezistență să fie bine cimentată în pământ, astfel încât să asigure stabilitate și siguranță (și să nu fie luata de vânt la prima furtună mai serioasă care poate veni din senin). Recomand cimentarea țevilor la 20-25 cm adâncime în pământ, pentru siguranță sporita.
  3. După ce ați reușit să ridicați toată structura de rezistență și ați construit / cimentat bine scheletul solarului, trebuie să îl „îmbrăcați”. Pentru acest pas, aveți nevoie de folie pentru solar, de preferat transparentă sau opacă. Folia nu trebuie să fie nici prea groasă, deoarece trebuie să permită razelor solare să pătrundă în interior, ca să poată ajunge în prealabil la nivelul solului, unde vor fi semănate semințele sau plantate răsadurile tinere. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că este necesară și o plasă de umbrire (pe lângă folia de acoperit solarul. În cazul în care vă întrebați ce este o plasă umbrire, ei bine este o plasă specială, al cărei scop este de a crea porțiuni mai umbrite (de regulă în locurile în care ne dorim umbră), astfel încât lumina directă și prea puternică a soarelui să nu ardă răsadurile. De regulă, această plasă prezintă un model împletit, realizat dintr-un plastic extrem de rezistent (pentru că trebuie, în același timp, să confere siguranță împotrivă ploilor prea puternice sau împotrivă grindinei care poate străpunge folia de solar în cazuri extreme) și poate fi folosită inclusiv la îmbrăcarea gardurilor.
  4. Nu în ultimul rând, nu uitați să instalați și un sistem de irigare eficient. În ceea ce mă privește pe mine, am optat pentru un sistem de irigare prin picurare, realizat din furtunuri rezistente și amplasate la nivelul solului. Am avut grija să forez și un puț în gradină, pentru că apa este extrem de importantă atunci când vrem să creștem recolte bogate și viguroase, dar atunci când vremea o permite, eu prefer să ‘’recoltez’’ apa de ploaie în butoaie foarte mari, astfel încât să am și un plan de rezervă, pentru orice eventualitate. Am învățat că resursele naturale sunt extrem de importante și dacă aleg să le exploatez în mod inteligent și eco-friendly, mă pot bucura în liniște și în deplină siguranță de o hrană mult mai sănătoasă, crescuta bio fără chimicale sau îngrășăminte din comerț.

Chiar daca restricțiile nu mai sunt așa drastice ca la început, am mereu convingerea că hrana nu va mai reprezenta niciodată pentru mine și familia mea o problemă, deoarece solarul pe care l-am construit la începutul acestei pandemii acum găzduiește răsaduri de roșii, castraveți, ardei grași și salată. Și, ușor – ușor, mă voi extinde și cu alte legume și chiar voi avea în vedere creșterea unor găini pentru ouă și (în viitorul apropiat) urmează să plantez și câțiva arbuști și pomi fructiferi, astfel încât fiecare petic de gradină de care dispun să fie valorificat cât mai bine și mai eficient.