Ei bine, iată că rivalul japonez al trio-ului german de limuzine Audi A8 – BMW Seria 7 – Mercedes-Benz S-Class se pregăteşte pentru Salonul Auto Paris 2012 cu un look împrospătat.
Faceliftul lui Lexus LS aduce în prim plan, după cum ne aşteptam, imaginea de clepsidră a părţii frontale, generalizată pe alte modele recente, cum ar fi noua berlină Lexus GS sau faceliftul SUV-ului Lexus RX.
Faţă de versiunea actuală, Lexus LS facelift devine o limuzină mult mai impozantă, eleganţa discretă lăsând locul unei imagini mai agresive, cu o individualitate bine conturată. Ba chiar am putea spune că, faţă de rivalii germani, Lexus LS facelift se detaşează mul mai clar în peisaj.
În afara calandrului cu forma de clepsidră, care se continuă până în partea inferioară a spoilerului, au mai fost redesenate subtil farurile şi stopurile, cele din urmă evidenţiindu-se graţie luminilor LED în formă de ”L”.
Însă cei de la Lexus nu mizează doar pe lux, ci şi pe sportivitate – de aceea este oferit şi pe acest vârf de gamă pachetul F-Sport, care presupune o grilă împletită, de mare efect, fante laterale profilate aerodinamic, un mic difuzor în spate sau suspensie coborâtă, care evidenţiază jantele cu un design special.
Per ansamblu, faceliftul de 2012 îi conferă limuzinei Lexus LS mai mult nerv, precum şi o doză serioasă de caracter şi individualism. Pentru moment, oficialii nu au dezvăluit şi alte informaţii despre Lexus LS facelift, dar în curând urmează atât imagini din interior, cât şi detalii despre upgrade-urile tehnologice şi ale echipării interioare.