La Salonul Auto Geneva 2012, Chevrolet Cruze a debutat cu versiunea station wagon, în premieră mondială. Alături de noutatea stilului de caroserie, în sine, toată lumea a putut observa şi modificările stilistice minore prezente pe model. Iată că şi versiunile sedan şi hatchback primesc acum acest set de cosmetizări, însă doar în Coreea de Sud, deocamdată.
Partea frontală este cea care a fost vizată de facelift, în principal. Astfel, spoilerul este complet nou, acesta primind o nouă grilă inferioară, precum şi carenaje cromate pentru proiectoarele de ceaţă. De asemenea, gama de culori disponibile pentru caroserie a fost diversificată, iar şoferul are un ajutor nou, sub forma camerei video pentru marşarier.
O altă noutate este sistemul MyLink, ce va fi oferit în funcţie de piaţa pe care este comercializată maşina. MyLink include un touch-screen color de 7 inchi de şi înaltă rezoluţie. Sistemul afişează datele din smartphone pe ecran prin intermediul unei mufe Aux-in USB sau al unei conexiuni Bluetooth.
Dacă versiunea station wagon va fi disponibilă la vânzare din vara anului 2012, rămâne de văzut cât timp le va trebui celor de la Chevrolet pentru a aduce în Europa şi faceliftul berlinei, precum şi al versiunii în două volume.