Am testat noul Ducati Diavel

Autor: Cosmin Stoian 09 sept. 2011 Teste moto

Când am văzut primele poze cu Ducati Diavel, am rămas mut pentru câteva minute. Nu ştiam încă dacă îmi place cum arată. Tot ce ştiam era că această motocicletă e dintr-un alt film. În ciuda trendului actual de a subţia, uşura şi „goli” motocicletele, Ducati îşi lasă designerii să-şi facă de cap. Ce-i drept, italienii nu au dezamăgit niciodată când a fost vorba despre design. În această situaţie se află şi noul membru al familiei Ducati: Diavel.

Cu un aspect deosebit, Diavel reuşeşte să atragă chiar şi privirile celor care nu sunt pasionaţi de maşinăriile pe două roţi. Designul agresiv al acestei motociclete îi intimidează până şi pe conducătorii de SUV-uri. Nu o dată mi s-a întâmplat să îi văd dându-se la o parte imediat ce au văzut Diavel-ul în oglinda retrovizoare.

Ca să susţină noul trend în materie de tehnologie, şi Diavel-ul foloseşte trei moduri de condus: Urban, Touring şi Sport. Pentru a prelungi plăcerea şi a amâna cât mai mult punctul culminant al acestei experienţe, am început testul rulând pe modul „Urban”. Din cele trei moduri de condus, Urban, Touring şi Sport, primul este cel mai cuminte. Scade puterea de la 162 de cai la „doar” 100. Cu toate că vorbim totuşi despre 100 de cai putere la o motocicletă de aproximativ 200 de kg, Diavel părea destul de chinuit pe acest mod de condus. Pe modul „Urban”, toate sistemele de siguranţă sunt activate la maximum. Nu ai cum să rupi aderenţa sau să ridici roata faţă de pe asfalt. Nu a durat mult şi am trecut în modul „Touring”.

Acum aveam la dispoziţie toţi cei 162 de căluţi şi un cuplu liniar pe care îl simţeam încă de la turaţii joase. Abia acum am priceput ce înseamnă de fapt Ducati Diavel. Un muscle bike veritabil. Dacă, în anumite situaţii, tragi mai brutal de acceleraţie, forma şeii nu-ţi dă voi să aluneci spre spate. Şi credeţi-mă… la o rotire agresivă a manetei de acceleraţie, veţi simţi cât de bine s-au gândit italienii cand au desenat şaua. Foarte puternic şi foarte stabil, Diavel oferă o foarte mare încredere. Modul Sport oferă pachetul complet pentru un rider experimentat. Sistemele de siguranţă sunt reduse la minimum, pune la dispoziţie cei 162 de cai si un cuplu ce „explodează” la turaţii mari. Rupi aderenţa, te ridici pe-o roată, burnout şi drift. Daca riderul poate, Divel pune la dispoziţie o întreagă uzină pentru a simţi pasiunea italienească.

Ducati Diavel este plin de electronică. Dar, de ce ne-am mira? În ziua de azi totul funcţionează cu tehnologia avansată pe bază de electronică. Maşinile folosesc, de câţiva ani buni, sistemul de pornire keyless. De ce să nu se implementeze aşa ceva şi pe o motocicletă? Ducati a făcut-o. Diavel porneşte foarte fericit când riderul are cheia în buzunar. Dar… ce rază de acoperire are? Parcă nu aş vrea sa stau cu prietenii la o terasă, la 4 metri de motocicletă şi s-o aud cum pleacă fără mine. Ei bine, cu aşa ceva în minte, am testat aria de acoperire a sistemului keyless.

Am rugat unul dintre prieteni să încerce să porneasca Diavelul cu mine la 5 m distanţă. Nimic! La 4 m… Nimic! La 2 m… Nimic! Am rămas foarte plăcut surprins când am descoperit că Diavelul porneşte doar dacă cheia se află la o distanţă mai mica de un metru…destul cât riderul să fie cel care acţionează comutatorul de pornire. În cazul în care nu aveţi cheia cu dumneavoastră, Ducati oferă posibilitatea de a porni motocicleta pe baza unui cod PIN. Emblema Ducati de sub bord acţionează pe post de buton. Apăsarea timp de 5 secunde activează modul de pornire pe bază de Pin. Introduceţi PIN-ul şi Diavelul începe să toarcă.

Pneurile concepute special de Pirellli pentru Diavel, transformă această bestie nemiloasă într-o gazelă extrem de manevrabilă pe drumuri virajate. În oraş a fost o surpriză foarte plăcută. Cu toate că pare foarte mare şi foarte grea din cauza designului, Diavel este exact opusul. De cum ai cuplat treapta a I-a şi ai eliberat ambreiajul, te simţi ca pe bicicletă. Unghiul mare de bracaj este un mare avantaj pentru aglomeraţia urbană. Centru de greutate jos oferă o manevrabilitate sporită la viteze mici şi foarte mici.

Ca o concluzie generală, Ducati Diavel este o motocicletă excelentă pentru oraş. La drumuri în afara oraşului, protecţia la vânt lasă un pic de dorit. Dar, hei… vorbim de un Muscle Bike, nu de un touring. Italienii pun la dispoziţie unealta, mai departe faci ce vrei cu ea. Diavel poate!


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide