Se pare că producţia de autoturisme autohtone nu se mai ridică la standardele demnitarilor, aceştia înlocuind Dacia şi Nubira cu Audi, Volskwagen şi BMW. Să fie oare necesitatea deplasării rapide la şedinţele în care se doarme pe rupte sau o extravaganţă pe care senatorii şi-o permit după ani de muncă asiduă?
Cert e că Porsche Romania şi Automobile Bavaria se luptă să ajungă în graţiile domnilor de la Senat şi să înlocuiască 41 de bunicuţe auto cu bolizi nervoşi şi plini de tupeu, printr-un sistem impus de "buy back".
Primul lot de autoturisme, care va ajunge la membrii Biroului Permanent şi la liderii de grupuri parlamentare, cuprinde 20 de maşini cu capacitate cilindrică de peste 2.000 cmc, iar cel de-al doilea lot, de 21 de autoturisme, cu capacitate sub 2.000 de cmc, vor fi trimise spre folosinţă preşedinţilor comisiilor parlamentare.
Dacă aceştia preferă dinamismul unei sportive cu tracţiune spate sau eleganţa unei limuzine obişnuite vom afla, probabil, săptămana viitoare, când se va stabili câştigătorul licitaţiei. Oricum ar fi, Senatul va scoate din buzunare – ale demnitarilor, ale statului sau ale noastre – 1,3 milioane de euro, fără TVA, pentru confortul domnilor care ne conduc.