17
Martie 1834 –
Fondatorul Daimler, Gottlieb Daimler se naşte în această zi în
orăşelul Schorndorf, Germania.
Gottlieb a făcut în adolescenţă ucenicie pentru a deveni
armurier, dar ulterior s-a reprofilat pe ingineria mecanică. În
1885 s-a întâlnit cu Wilhelm Maybach şi cei doi au dezvoltat o
versiune nouă mai eficientă a motorului cu ardere internă (patentul
îi aparţine însă lui Nikolaus Otto).
Daimler poate fi
însă considerat inventatorul primei motociclete, el ataşând motorul
său unei biciclete pentru a o propulsa. În 1886 au pus motorul pe o
căruţă rezultând primul vehicul Daimler. Gottlieb a înfiinţat în
1890 compania Daimler Motoren Gesellschaft, dar nu a apucat să vadă
primul automobil Mercedes construit de Willhelm Maybach pe post de
inginer. Domnul Daimler a murit pe 6 Martie 1900, cu doar câteva
luni înainte ca automobilul Mercedes, denumit după fiica dealerului
Emil Jellinek, să iasă pe piaţă.
17
Martie 1929 – General
Motors, gigantul american care se profila la acea dată, devine
acţionar majoritar în cadrul companiei Adam Ope A.G. cumpărând 80%
din capitalul constructorului german. Preţul tranzacţiei la acea
vreme a fost de 26 de milioane de dolari. În valoarea monetară
curentă, corectată aproximativ cu inflaţia, aceasta tranzacţie ar
însemna 328 de milioane de dolari. Deci în 1929 putem spune că Opel
a fost un adevărat chilipir pentr General Motors.
17
Martie 1949 – Apare
primul model care purta
numele familiei Porsche. Acesta
era Porsche 356 şi a fost prezentat la Salonul de la
Geneva, mai mult ca un prototip decât ca şi model de serie, dar în
scurt timp a intrat în producţia de serie. La acest model au lucrat Ferdinand
Porsche, revenit pe scena automobilistică după ce a făcut 2 ani de
puşcărie pentru participarea sa ca şi inginer la regimul lui Hitler
şi fiul său Ferry. Ba chiar acest model a fost creat la
insistenţele Fuhrerului.
Modelul în sine era o versiune sportivă a modelelor Volkswagen
de la acea vreme, dar încă de pe atunci a setat standardele pentru
modelele Porsche ce a urmat, formele rotunde, motorul amplasat în spate şi cele două
locuri devenind emblematice pentru marca germană. Designerul
acestui model a fost Erwin Komenda şi pe lângă alte modele sportive
ale vremii era o prezenţă mică, având o lungime care nu depăşea 3,9
metri şi la lansare avea un motor de 40 CP. Ulterior gama de
motorizări s-a îmbogăţit,
vârful fiind un motor de 2.0
litri cu o putere de 130 CP. Acest model a trăit 17 ani între 1948
şi 1965, fiind comercializat în total în 76.313 unităţi.